Moldova are un metru de autostradă. Construcția a fost realizată, în semn de protest, de un om de afaceri

5 martie 2019, 12:40

Porțiunea de autostradă a fost construită, simbolic, între Voroneţ şi Putna. A fost realizată în șapte ore cu o echipă de 17 muncitori și a costat 4.500 de euro, a anunțat omul de afaceri. Acesta a filmat și un clip de 5 minute în care își explică protestul.

„Monumentul autostrăzii”, așa cum și-a denumit omul de afaceri construcția, va fi inaugurat pe 15 martie, atunci când își va relua protestul timp de 15 minute. Totul, pentru a atrage atenția asupra lipsei de infrastructură din regiunea Moldovei.

Parlamentul a adoptat, la sfârșitul anului trecut, o lege pentru construcția autostrăzii Iași-Târgu Mureș, de 320 de km. Însă proiectul e departe de a deveni realitate. Ministerul Transporturilor are în plan, anul acesta, numai revizuirea studiului de fezabilitate și doar pentru un singur tronson din această autostradă.

Bate pasul pe loc și un alt proiect important, drumul expres Craiova-Pitești. Licitația pentru unul dintre tronsoane a fost anulată de către Compania de Drumuri, la peste un an și jumătate de când a fost lansată.

Anul trecut, doar 60 de kilometri de autostradă au fost deschiși traficului. Alți 40, loturile 3 și 4 din autostrada Lugoj-Deva, sunt aproape de finalizare și există șanse să fie dați în folosință anul acesta. Fără autostrăzi și cu tot mai multe mașini, numărul accidentelor rutiere crește de la an la an. 1951 de oameni au murit pe șoselele din România într-un singur an, cele mai multe, pe drumurile naționale.

 

Decese în accidente rutiere, 2017

1.001 decese pe drum naţional

352 decese pe drum judeţean

424 decese pe stradă

36 decese pe autostradă

(sursa: IGPR)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă