Modificări propuse la codurile penale, printre care şi prag de 200.000 de euro pentru abuzul în serviciu

Justiţie
Justiţie
26 decembrie 2017, 21:16

Codul penal – sunt modificate 7 articole privind concursul de infracţiuni, regimul închisorii, luarea de mită, darea de mită, traficul de influenţă, cumărarea de influenţă, abuzul în serviciu

O modificare vizează şi articolul 289 alineatul 1, referitor la luarea de mită, alineat care în forma actuală stabileşte că: „Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta”.

Varianta modificată elimină formula „pentru altul”, specifică faptul că este vorba despre foloase „materiale” şi stabileşte la 1 an limita inferioară a pedepsei. O propunere similară a fost făcută de 15 parlamentari PSD, printre care şi fiica fostului preşedinte al CJ Prahova, Andreea Cozma, cu privire la Legea privind combaterea faptelor de corupţie.

– Va fi modificat şi articolul 291, privind traficul de influenţă, respectiv alineatul 1 al acestuia.

În varianta în vigoare, acesta prevede că „Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Modificarea introduce explicit noţiunea de foloase „materiale”, elimină menţiunile „indirect” şi „pentru altul”, iar limitele perioadei de detenţie scad la 1, respectiv la 5 ani.

– În cazul articolului 292, referitor la cumpărarea de influenţă, alineatul 1 este modificat, iar alineatul 2 este abrogat.

Formei actuale, potrivit căreia „promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, îi sunt aplicate aceleaşi schimbari ca şi în cazul articolului precedent, respectiv  introduce explicit noţiunea de foloase „materiale”, elimină menţiunile „indirect” şi „pentru altul”, iar limitele perioadei de detenţie scad la 1, respectiv la 5 ani.

De asemenea, este abrogat alineatul 2, care stabileşte că „făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta”.

– Şi articolul 297 referitor la abuzul în serviciu va fi schimbat.

Alineatul 1 stabileşte, în varianta în vigoare, că „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Parlamentarii PSD propun ca „defectuos” să fie înlocuit cu formula „prin încălcarea legii”, iar „prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice” să devină „prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de euro unei persoane fizice sau unei persoane juridice”. Şi în acest caz, limitele pedepsei sunt modificate, durata acesteia putând fi de la 1 la 5 ani.

În acest caz, argumentul iniţiatorilor este că „aplicarea unei sancţiuni penale trebuie să intervină numai când fapte este săvârşită într-o formă gravă şi anume fapta a cauzat o pagubă materială substanţială, respectiv numai pentru o pagubă mai mare de 200.000 de euro”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite