Modificări ale normelor privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea normelor privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

29 Noiembrie 2022, 07:53 (actualizat 29 Noiembrie 2022, 18:17) Știrile TVR |
Ședință de guvern / FOTO: gov.ro

Legislația privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor a fost modificată și completată de Guvern, pentru repartizarea echitabilă a responsabilităților de îngrijire a copilului între părinți

Guvernul a adus astăzi o serie de modificări legislației privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, care vizează repartizarea echitabilă a responsabilităților de îngrijire a copilului între bărbați și femei, asigurarea unui echilibru între viața profesională și cea privată a acestora și creșterea posibilității ca părintele care nu a solicitat inițial concediu pentru creșterea copilului să își exercite acest drept.

Ordonanța de urgență aprobată de Executiv transpune integral în legislația națională Directiva (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor.

Principalele modificări și completări aduse OUG nr. 111/2010 de noul act normativ: 
- extinderea perioadei netransferabile de concediu pentru creșterea copilului în cazul părintelui care nu a solicitat inițial acest drept, de la cel puțin 1 lună la cel puțin 2 luni din perioada totală a concediului, dacă ambii părinți îndeplinesc condițiile legale;
- majorarea nivelului de venituri supuse impozitului ce poate fi obținut de părinte în decursul unui an calendaristic, în perioada concediului pentru creșterea copilului, de la 5 la 8 indemnizații pentru creșterea copilului  (ICC) în cuantum minim, respectiv de la 6.500 lei la 10.512 lei;
-  recalcularea cuantumului ICC în cazul obținerii unor venituri suplimentare, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, din hotărâri judecătorești/adeverințe sau acte de rectificare a veniturilor;
- suspendarea sau încetarea plății ICC în cazul în care certificatul de încadrare în grad de handicap expiră în perioada concediului de creștere a copilului;
- introducerea unei perioade de preaviz de cel puțin 10 zile pe care lucrătorul o acordă angajatorului atunci când își exercită dreptul la concediu și ICC, înainte de finalizarea concediului de maternitate sau înainte de data estimată de începere a concediului pentru creșterea copilului, printr-o cerere, pe suport de hârtie sau electronic, în care precizează perioada preconizată a concediului pentru creșterea copilului;
- menținerea, până la sfârșitul concediului de creștere a copilului, a condițiilor de încadrare și a drepturilor salariale avute la începutul concediului sau dobândite pe parcurs;
- introducerea concediului și a indemnizației de acomodare, acordate părinților adoptatori, ca perioadă asimilată pentru dobândirea dreptului la concediu pentru creșterea copilului și la ICC.

Ordonanța de urgență mai prevede ca, în cazul persoanelor care realizează, în aceeași lună, venituri atât în țară, cât și în statele UE care aplică Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, dar fără suprapunerea perioadelor de activitate, să se ia în calcul, la acordarea dreptului la concediu pentru creșterea copilului și ICC, sumele obținute în ambele țări.

De asemenea, s-a decis suplimentarea cu 50% a indemnizației lunare pentru copiii născuți din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil ( deci 50% în plus la indemnizația mamei pentru fiecare copil). Aceeași măsură se va aplica și pentru sarcinile suprapuse, respectiv pentru mamele care nasc în perioada concediului de îngrijire copil.

Sumele nu pot fi mai mici decât 1314 lei (valoare fixă pe care o primesc în prezent mamele de gemeni, tripleti, si cu sarcini suprapuse, suma obtinuta ca rezultat al inmultirii cu 2,5 a valorii ISR  - indicatorul social de referinta, care în 2022 are valoare de 525,5 lei. Deci 2.5 ISR egal 1314 lei.
Noile reglementări se aplică de la 1 ianuarie 2023. Excepție fac reglementările privind majorarea de la o lună la două luni a perioadei de netransferabilitate între părinți, care se aplică atât pentru cererile depuse începând cu 1 ianuarie 2023, cât și pentru cele depuse anterior și nesoluționate până la această dată.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 2°C
IASI 0°C 0°C
CLUJ -2°C -2°C
CONSTANTA 1°C 0°C
CRAIOVA 1°C 0°C
BRASOV -5°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI