Modificarea Codului Fiscal întârzie. Pe ultima sută de metri, neînțelegerile din coaliție par ireconciliabile

19 iunie 2022, 17:36

Liberalii folosesc, mai nou, riscul neconstituționalității propunerilor care vin din partea PSD pentru moficarea Codului Fiscal.

”În domeniul fiscal, intrarea în vigoare a unor măsuri care pot cădea ulterior testul la CCR înseamnă daune plătite din bugetul statului.(…) Riscăm să avem, într-un an sau doi, probleme de două ori mai mari decât avem astăzi. Avem, în istorie, precedente de măsuri strâmbe, venite în momente prielnice unora din punct de vedere electoral, pentru care, mai târziu, au plătit tot românii”, a scris, în urmă cu doup zile, pe Facebook, premierul Nicolae Ciucă.

Social-democratul Marcel Ciolacu are o altă viziune: ”Sistemul fiscal românesc a ajuns să semene cu indulgențele Papale din Evul Mediu. (…) După cum arată toate datele, nu mai corespunde provocărilor perioadei în care trăim. Teoretic, avem o cotă unică de impozitare a veniturilor, dar realitatea ne arată de fapt un ansamblu fiscal în care operăm cu multe cote diferit”. a spus Ciolau, partizzanul impozitării progresive.

Este un sistem fiscal necesar pentru noile realități, dar inaplicabil în România, din cauza derogărilor existente, avertizează, însă, specialiștii internaționali.

Jan Kees Martijn, șeful delegației FMI în România: Sistemul de impozitare din România este complicat de scutirile speciale acordate anumitor sectoare, dar și de tratamentele speciale, inclusiv pe nivelul redus al impozitării pe dividende și alte excepții.

Adrian Mitroi, profesor economie: ”Uitați-vă și la America, și la Uniunea Europeană, care gândește la momentul ăsta ceea ce altădată era de neînchipuit: suprataxarea marilor companii din energie și redistribuirea acestor profituri, obținute conjunctural, către cei care sunt cei mai vulnerabili.”

Ionuț Dumitru, analist economic: ”Este o anomalie să te gândești la creșteri de taxe, când nu ești în stare să le colectezi nici pe cele pe care le ai și ai un sistem fiscal ciuruit de excepții și regimuri preferențiale. Statul român a scutit acum cam 15% din numărul de salariați, plătitori de taxe și impozite. Trebuie să facem Codul Fiscal mai echitabil, mai just, cu contribuabilii.”

Coaliția de guvernare a reușit să ajungă, până acum, doar la un acord pentru introducere unui sistem etapizat de deduceri pentru salariile sub 4500 de lei; scăderea impozitului, în cazul IMM-urilor; eliminarea impozitului pentru industria HORECA și creșterea impozitului pe locuințe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite