Modelul german | Ce vrea Guvernul cu munca flexibilă

25 iunie 2020, 19:14

Președintele Camerei de comerț româno-germane, Dragoș Atanasiu, este cel care a venit cu ideea introducerii și în România a modelului german de Kurzarbeit sau muncă flexibilă. Modelul a fost folosit de nemți cu succes în ambele războaie mondiale și în marea criză din 29.

“E o combinație între contractul normal de muncă și șomajul tehnic. Atunci când nu mai ai sută la sută de muncă, ai să zicem 60 la sută, primești 60 la sută din salariu de la angajator, diferența de 40 la sută este suportată parțial de stat și tu stai acasă”, explică Dragoș Atanasiu.

Guvernul speră ca în câteva săptămâni să introducă și la noi modelul german de muncă flexibilă.

“Măsura se adresează celor care au nevoie de flexibilitate în programul de muncă al angajaților și nu mai au același volum de comenzi pe care îl aveau înainte de criză. Cealaltă jumătate este un segment pe care Guvernul îl sprijină cu 75 la sută”, precizează ministrul Muncii Violeta Alexandru.

Părerile angajaților sunt împărțite cu privire la modelul de muncă flexibilă.

Potrivit ministrului Muncii, în România sunt în acest moment peste aproape 150.000 de mii de contracte de muncă suspendate, cele mai multe în industria Horeca. Modelul german i-ar putea ajuta pe angajatori să își păstreze angajații în perioada crizei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite