Moda artei urbane în Spania. Graffitiul hiperrealist, tot mai întâlnit în multe orașe

25 aprilie 2019, 07:44

Artiștii urbani din Spania sunt tot mai căutați de autoritățile locale care doresc să înfrumusețeze orașele și localitățile rurale.

Unul din curentele artei grafitti din Spania este hiperrealismul, care implică foarte multe ore de muncă și o adevărată măestrie.

David Esteban este cunoscut cu numele dospuntocero. Este un artist urban care a pictat pe o fațadă o scenă realistă din timpul războaielor napoleonice.

David Esteban dospuntocero: „Un prieten a acceptat să se îmbrace astfel ca să mă ajute. Datorită lui am reușit să redau cu acuratețe detaliile hainelor, armelor și gesturilor. M-a ajutat mult să avansez.”

Artistul a muncit o lună ca să picteze 300 de metri pătrați de perete și a consumat sute de cutii de vopsea.

Graffitiul hiperrealist este tot mai întâlnit în multe orașe din Spania, unde primăriile doresc să readucă în actualitate momente istorice sau tradiții specifice locurilor. În unele zone rurale, creațiile artiștilor au ajuns chiar să atragă turiști care se deplasează special ca să vadă aceste picturi uriașe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite