Moțiune simplă împotriva ministrului Agriculturii. USR şi Forţa Dreptei cer demiterea lui Petre Daea

12 aprilie 2023, 15:00

„Agricultura trebuie să devină un punct forte al României, iar ca acest lucru să se întâmple este nevoie de un management performant la vârful ministerului de resort. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, Petre Daea trebuie demis şi niciodată, dar niciodată, readus în fruntea Ministerului Agriculturii. A epuizat deja trei şanse să demonstreze că poate face ceva. Realitatea este că nu poate”, se arată în textul moţiunii simple denumită „De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească” depusă miercuri la Camera Deputaţilor de USR şi Forţa Dreptei.

Potrivit semnatarilor, Petre Daea „este ministrul de serviciu al PSD la Agricultură, de câte ori partidul ajunge la guvernare” şi deşi a mai fost ministru de două ori, „a rămas neschimbat”.

„Şi în acest mandat este la fel de inutil, de nepregătit şi depăşit de problemele agriculturii româneşti. Daea a rămas consecvent în a ne convinge că este cel mai slab ministru al agriculturii din ultimii 30 de ani. Pentru ‘nea Petrică’ Daea, cum este numit într-o anchetă DNA, şi predecesorul său, Adrian Chesnoiu, singura prioritate a mandatelor lor a fost să-şi angajeze neamurile şi să umple ministerul şi agenţiile cu incompetenţii de la partid, cu prieteni şi alţii – tot obligaţii. Dacă erau aşa utili şi pricepuţi, cu siguranţă nu era nevoie ca miniştrii să le aranjeze concursurile pentru a câştiga postul. Altfel, în ce priveşte agricultura, Petre Daea a ratat toate proiectele mari în acest domeniu: a ratat finanţări din PNRR, a ratat Planul Naţional Strategic, a ratat fondurile europene pentru fermierii români, a pierdut compensaţii pentru importurile din Ucraina. Eşec pe linie”, mai spun deputaţii USR şi Forţa Dreptei în moţiune.

Aceştia menţionează că „ratarea sprijinului de la Bruxelles pentru compensarea pierderilor” în cazul crizei cerealelor din Ucraina a condus la cel mai amplu protest al fermierilor români împotriva lui Daea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite