Moțiunea de cenzură va fi supusă votului marți, în Parlament. Calcule și previziuni

Previziuni moțiune
Previziuni moțiune
28 iunie 2021, 13:34

PSD mai are nevoie de aproape 30 de voturi pentru a demite Guvernul și speră până în ultimul moment să convingă și câțiva parlamentari de la Putere să voteze moțiunea. Un sprijin sigur vine de la AUR, formațiune aflată tot în opoziție.

Liderii coaliției spun că vor să demonstreze că Guvernul are în continuare sprijin în Parlament. Aveau însă strategii diferite până la prânz. Președintele USR anunța că senatorii și deputații formațiunii vor vota împotrivă. La întrunirea coaliției s-au răzgândit.

Plenul Parlamentului se reunește marți la ora 14.00 pentru dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură.

_________________________________________________________________________

Mâine, la ora 14.00, va avea loc plenul reunit, o ședință în care această moțiune va fi supusă votului, a transmis Alina Sorocean, pentru Telejurnal. Parlamentarii USR au anunțat deja că își vor exercita dreptul de vot, dar vor vota împotriva acestei moțiuni, în condițiile în care Ludovic Orban, președintele PNL, spunea că a fost o înțelegere în Coaliție, ca parlamentarii ei să nu voteze deloc. Spre deosebire de cei de la USR, liberalii vor fi în bănci și nu vor vota deloc.

Vom vedea dacă în această seară, la ședința Coaliției, PNL, UDMR și USR vor mai clarifica acest aspect.

PSD face în continuare calcule. Este nevoie de 234 de voturi pentru ca această moțiune să treacă, iar PSD susține că, împreună cu aliații săi, are aproximativ 215 voturi.

Ștefan Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD: „Avem o campanie de sensibilizare a parlamentarilor. Sunt parlamentari nemulțumiți de faptul că acest guvern minte și sperăm ca să poată fi lăsați să voteze”.

Ludovic Orban, președintele PNL: „Niciun parlamentar al PNL nu va vota moțiunea de cenzură. La nivelul Coaliției, s-a hotărât, tocmai ca să nu existe niciun fel de dubiu și de problemă, legate de exercitarea votului, ca parlamentarii din formațiunile politice din arcul guvernamental să fie prezenți și să nu voteze”.

Dan Barna, copreședinte al USR PLUS: „Parlamentarii USR PLUS vor participa la votul moțiunii de cenzură, vom vota împotrivă, nu e niciun fel de echivoc”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş

Dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului Marcel Boloș