Mizele vizitei președintelui Iohannis la Kiev: România se poziționează în tabăra pacifiștilor europeni și joacă un rol cheie în ce privește exportul de cereale al Ucrainei

17 iunie 2022, 18:05

România a stat la masa celor mai puternice ţări europene, într-un moment esenţial. Președintele Iohannis, alături de cel al Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz, şi premierul italian, Mario Draghi, au dat asigurări că Ucraina și Republica Moldova vor fi integrate cu drepturi depline în marea familie europeană.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: „Este o zi cu adevărat istorică. Ucraina a simţit sprijinul a patru state europene puternice. Şi, în mod special, sprijin pentru demersul nostru către Uniunea Europeană. Italia, România, Franţa şi Germania ne susţin. Sunt recunoscător României pentru ajutorul dat pentru asigurarea securităţii tranzitului de mărfuri, inclusiv cereale. Am căzut de acord să mărim capacitatea de export prin tranzitul pe teritoriul României”.

KLAUS IOHANNIS, președintele României: „Suntem în punctul în care vedem că Rusia adaugă pe listă încă un instrument: cerealele. Condamn cu fermitate exploatarea în scop militar a exportului de cereale cu un asemenea impact global”.

DAN CONSTANTIN DEGERATU, analist politică externă: România este aproape un jucător obligatoriu pentru cine vrea să vină cu soluții la urgențele presante ale Kievului. Că vorbim despre exportul de cereale, că vorbim de culoarele umanitare sau de securitatea rutelor comerciale navale. România, de acum încolo, va fi consultată și implicată în toate demersurile.

CRISTIAN DIACONESCU, fost ministru de Externe: Măsuri de contracarare a acestor atitudini nu pot fi luate decât cu statele din centrul vulcanului. Din această deplasare a nucleului dur al UE nu putea lipsi un stat de frontieră al UE.

Pe de altă parte, prezenţa preşedintelui României alături de Macron, Scholz şi Draghi transmite poziţia moderată a Bucureştiului în ce priveşte soluţionarea conflictului din Ucraina.

DAN CONSTANTIN DEGERATU, analist politică externă: Președintele Klaus Iohannis a hotărât să intre în tabăra pacifiștilor, a celor care doresc o pace negociată în Ucraina. Vedeți că nu s-a dus nici cu Polonia, nici cu statele baltice, care sunt pe o poziție intransigentă și care preferă o soluție în care Federația Rusă să fie înfrântă, de fapt, militar, de către Ucraina.

A fost pentru prima dată de la izbucnirea războiului când cei patru lideri europeni au vizitat Ucraina.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă