Miturile şi secretele gimnasticii. Lupta cu greutatea şi dozarea efortului, cele mai mari dificultăţi

13 aprilie 2017, 20:32

Gimnastele, dar mai ales antrenorii, ştiu că diferenţa dintre succes şi ratare în sport depinde, în primul rând, de respectarea parametrilor de greutate.

“Eu am avut un antrenor rus pentru un an şi l-am întrebat ce mănâncă gimnastele rusoaice care arată ca trase prin inel. Şi mi-a spus: draga mea, mănâncă de toate, dar mănâncă puţin. Îşi fac toate poftele, pentru că asta e o problema a creierului. Ciocolata e nelipsită”, povesteşte fosta gimnastă Anca Grigoraş.

“La Deva, Nadia Comăneci, împreună cu Teodora Ungureanu, colega ei de cameră, mâncau ciocolată de câte ori scăpau de sub observaţia antrenorilor. Aşa se explică faptul că şi-au păstrat tonusul, greutatea şi energia necesară pentru exerciţiile foarte grele pe care le făceau”, spune fostul commentator sportiv Cristian Ţopescu.

(w500) Miturile Å

Un alt secret este dozarea efortului şi obişnuirea treptată cu antrenamente din ce în ce mai grele. La început, copiii trebuie să simtă că gimnastica este doar o joacă.

“De când am intrat în sala de gimnastică, ţin minte că o foarte lungă perioadă de timp, şase luni sau mai bine, nu am făcut altceva decât să ne jucam. Chiar ne învăţa antrenorul cum să ne jucăm în asa fel încât să nu ne lovim”, îşi aminteşte gimnastul Marian Drăgulescu.

În lumea gimnasticii se spune că un sportiv care respectă toate regulile poate atinge o perioadă de performanţă maximăm suficientă pentru a evolua la cel mult două olimpiade. Sunt însă gimnaste care au reuşit chiar şi trei participări.

(w500) Miturile Å

În avanpremiera Europenelor de la Cluj, Ştirile TVR au lansat, în 27 martie, campania campioni de poveste/#gimnastica60,  30 de reportaje despre momentele de glorie, dar şi de cumpănă pe care gimnastica românească le-a traversat de-a lungul celor şase decenii scurse de la primele Campionate Europene (Bucureşti, 1957).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite