Miting PSD la Târgovişte, de susţinere a Guvernului Grindeanu

25 februarie 2017, 12:23

Membrii şi simpatizanţii Partidului Social Democrat din Dâmboviţa dar şi din judeţele învecinate s-au adunat dimineaţă în faţa Primăriei din Târgovişte.

Oamenii au spus că au ieşit în stradă ca să-şi arate susţinerea faţă de cabinetul Grindeanu. Şi au cerut demisia preşedintelui Klaus Iohannis, pe care l-au acuzat că pune piedici Executivului.

La manifestaţie au luat parte şi lideri social-democraţi, printre care preşedintele Comisiei de control al activităţii SRI din Parlament, Adrian Ţuţuianu, ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb şi senatorul Titus Corlăţean, alături de alţi membri ai legislativului. Printre oameni s-au aflat şi parlamentari ALDE din Dâmboviţa şi Argeş. Mitingul s-a încheiat cu un marş de la primărie, la sediul PSD Dâmboviţa. Manifestaţia a fost autorizată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite