Misteriosul obiect spaţial „Oumuamua” ar putea fi un fragment dintr-o lume asemănătoare lui Pluto

Potrivit astronomilor de la Universitatea de Stat din Arizona, ciudatul obiect de 45 de metri pare să fie compus din azot îngheţat, la fel ca şi suprafaţa lui Pluto şi Triton, cea mai mare lună a planetei Neptun.

Autorii studiului, Alan Jackson şi Steven Desch, sunt de părere că un impact a fost cel care a cauzat desprinderea unui fragment dintr-o planetă acoperită cu azot îngheţat, în urmă cu 500 de milioane de ani, şi a trimis obiectul departe de sistemul său stelar, în direcţia noastră. Astfel, rămăşiţa cu aspect roşiatic ar fi o fărâmă din obiectul iniţial, stratul său exterior evaporându-se ca urmare a expunerii la radiaţii cosmice şi, mai recent, la Soare.

Obiectul a fost numit „Oumuamua”, care înseamnă „mesager” în limba hawaiiană – în onoarea telescopului care l-a descoperit în 2017.

Acest obiect, aflat la milioane de kilometri distanţă, şi-ar avea originea dincolo de sistemul nostru solar deoarece viteza şi traiectoria sa sugerează că nu a orbitat soarele sau un alt corp ceresc.

Singurul alt obiect despre care s-a confirmat că s-a îndepărtat de sistemul său solar şi a ajuns în al nostru este cometa 21/Borisov, descoperită în 2019.

„Oumuamua” avea aspect de asteroid, însă viteza sa sugera că era vorba despre o cometă. Spre deosebire de o cometă, acesta nu prezenta o coadă vizibilă. Speculaţii au fost vehiculate, opiniile oscilând între cometă şi asteroid, şi chiar s-a sugerat că ar putea fi vorba despre un artefact extraterestru.

”Toată lumea este interesată de extratereştri şi era inevitabil ca acest prim obiect din afara sistemului solar să îi ducă pe oameni cu gândul la extratereştri’‘, a declarat Desch. ‘‘Însă, în ştiinţă este important să nu ne grăbim să tragem concluzii”, a adăugat cercetătorul.

Pe baza luciului, a dimensiunii şi a formei sale – şi a faptului că nu lasă în urmă o coadă vizibilă – Jackson şi Desch au conceput modele computerizate care i-au ajutat să ajungă la concluzia că „Oumuamua” a fost cel mai probabil un fragment de azot îngheţat care s-a erodat treptat.

Cele două lucrări semnate de ei au fost publicate în American Geophysical Union şi au fost de asemenea prezentate la ediţia virtuală din acest an a conferinţei de ştiinţă lunară şi planetară – Lunar and Planetary Science Conference.

Nu toţi oamenii de ştiinţă acceptă noua explicaţie. Avi Loeb de la Universitatea Harvard contestă aceste concluzii şi îşi susţine teoria iniţială, conform căreia obiectul pare a fi mai degrabă artificial decât natural – cu alte cuvinte, ceva care provine de la o civilizaţie extraterestră – o sondă cu vele solare, poate una dezafectată, în opinia lui Loeb. Cartea sa recentă, ”Extraterrestrial: The First Sign of Intelligent Life Beyond Earth”, tratează acest subiect.

Având în vedere că „Oumuamua” nu seamănă cu o cometă sau cu un asteroid – fiind ceva nemaivăzut anterior – ”trebuie să lăsăm pe masă ipoteza originii artificiale şi să colectăm mai multe dovezi asupra unor obiecte din aceeaşi clasă’‘, a scris Loeb într-un e-mail transmis miercuri, citat de The Guardian.

Când „Oumuamua” s-a aflat la cea mai mică distanţă de Pământ, a părut să aibă o lăţime de şase ori mai mare în comparaţie cu grosimea. Proporţii similare cu un biscuit Oreo, după cum a notat Desch.

În prezent, ‘Oumuamua s-a îndepărtat, ajungând dincolo de orbita planetei Uranus, fiind mult prea mic pentru a putea fi observat, chiar şi cu telescopul spaţial Hubble. Ca urmare, astronomii trebuie să se bazeze pe observaţiile originale şi să să continue să îşi perfecţioneze analizele, a subliniat Alan Jackson.

Până la momentul în care acest obiect va părăsi sistemul nostru solar, în jurul anului 2040, raportul dintre lăţimea şi grosimea sa va ajunge la 10:1, potrivit lui Desch. ”Deci poate că ‘Oumuamua a fost similar unui biscuit când l-am văzut noi, dar în curând va ajunge, literalmente, plat ca o clătită”, a adăugat el.

Un nou studiu coordonat de Yun Zhang, de la Observatoarele Astronomice Naţionale din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe, şi publicat în aprilie 2020, a avansat teoria că misteriosul obiect ‘Oumuamua este probabil un fragment dintr-un corp mai mare ce a fost distrus de forţa gravitaţională a unei alte stele, în timp ce a trecut prea aproape de aceasta. Acest „scenariu de fragmentare mareică ne oferă atât reţeta pentru formarea lui ‘Oumuamua, dar este valabil şi pentru modul de formare a marii populaţii de obiecte interstelare similare asteroizilor”, a susţinut Yun Zhang. Această ipoteză poate explica şi de ce ‘Oumuamua este un corp atât de ciudat, conform co-autorului acestui studiu, Douglas Lin, astronom la Universitatea California din Santa Cruz.

Descoperirea lui ‘Oumuamua are implicaţii importante pentru astronomie. Ţinând cont de dimensiunea de necuprins a spaţiului cosmic şi de cât de mult timp este necesar pentru a parcurge distanţele enorme de la o stea la alta, descoperirea unui singur astfel de obiect implică existenţa unei vaste populaţii de obiecte similare. „În medie, fiecare sistem planetar ar putea arunca în spaţiul interstelar aproximativ 100 de trilioane de obiecte similare lui ‘Oumuamua”, a susţinut Yun Zhang la acea vreme.