Misiuni de salvare la limită. Constanța: O ambulanţă care transporta la spital doi copii a rămas blocată 5 ore în viscol

28 februarie 2018, 08:48

Ambulanța s-a blocat în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 03.00, la limita dintre județele Tulcea și Constanța. Șoferul nu a mai văzut șoseaua din cauza ninsorii viscolite. Mașina a derapat pe gheață și a fost împinsă de vânt într-un șanț. În ambulanță erau doi copii cu febră și pneumonie, unul de numai 3 luni, care ar fi trebuit să ajungă la spitalul din Constanța, pentru că în Tulcea nu era niciun medic pediatru de gardă.

5 ore s-au luptat echipele de intervenție să deblocheze mașina, iar spre dimineață copiii au ajuns în grija medicilor.

În localitatea Cobadin, salvarea pentru copiii bolnavi a venit cu un camion, care i-a transportat până la ambulanță.

Emoții au fost și pentru familia unui bărbat din Ciobănița, care a suferit un atac cerebral. Ambulanța nu a a avut sorți de izbândă în calea viscolului, așa că pacientul a fost preluat cu o șenilată. Pompierii l-au cărat în brațe pe bolnav până la vehicul.

La Măcin, pompierii au ajutat o femeie de 81 de ani să ajungă la ambulanța SMURD.

Misiune la limită și în Teleorman. O femeie de 22 de ani, însărcinată, a fost salvată de cei de la ISU.

Speriate că tânăra risca să nască acasă din cauză că satul era blocat de nămeți, rudele au cerut  ajutor. Doar o șenilată a reușit să pornească spre gravidă, dar s-a defectat în timpul intervenției și a fost nevoie de alt utilaj.

Trei ore a durat intervenția. Până la urmă femeia a ajuns în siguranță la spital.

Ambulanța nu a putut să ajungă nici la un copil de un an, cu febră, din județul Călărași, așa că s-a apelat la o șenilată.

Și în Ialomița, un copil bolnav de 5 ani a fost dus în brațe de echipajul SMURD până la mașină. Ambulanța nu a putut ajunge la el din cauza unui autoturism abandonat, care bloca drumul.

__________________________

ACTUALIZARE O ambulanță care transporta 2 copii cu probleme respiratorii și febră a rămas înzăpezită pe drum aproape 5 ore, chiar la limita dintre județele Tulcea și Constanța. Vântul puternic care spulbera zăpada a făcut imposibilă deblocarea mașinii, în ciuda eforturilor făcute de echipaj. Abia după intervenția mai multor utilaje, ambulanța a putut să-și continue drumul. Cei doi copii au fost internați la spitalul din Constanța.

Ambulanța s-a blocat marți noaptea în jurul orei 3.00, la limita dintre județele Tulcea și Constanța. Înăuntru erau doi copii cu febră, unul de numai trei luni, care trebuiau duși de urgență la spital. Dar șoferul nu a mai văzut șoseaua din cauza ninsorii viscolite. Iar mașina a derapat pe gheața de pe șosea și a fost împinsă de vânt într-un șanț. Vântul a fost așa de puternic încât a rupt și una dintre ușile salvării. Deși echipajul a încercat să deszăpezească mașina cu lopețile, a fost în zadar. În ajutor au venit câteva utilaje și abia după mai bine de 5 ore, muncitorii au reușit  să scoată autospeciala din nămeți. Mama bebelușului de 3 luni a făcut un atac de panică când a văzut că au rămas blocați. Copiii erau transportați la spitalul din Constanța pentru că în Tulcea nu era un medic pediatru de gardă.

Emoții au fost și pentru familia unui bărbat din Ciobănița care a suferit un atac cerebral. Ambulanța nu a putut ajunge la el, așa că pacientul a fost preluat cu o șenilată. Pompierii l-au cărat în brațe pe bolnav până la vehicul.

În ultimele 24 de ore au avut loc zeci de intervenţii pentru salvarea a 51 de persoane care aveau nevoie de ajutor medical.

ACTUALIZARE Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat: Ambulanța a ajuns la Constanța. Am luat legătura cu spitalul din Tulcea, să nu mai trimită copii la alte spitale pentru a evita astfel de situații. Cazurile să fie rezolvate la Tulcea.

După ce a așteptat 3 ore intervenția utilajelor de deszăpezire, ambulanța a început să se deplaseze încet spre Constanța.

Copiii sunt stabili, a confirmat Mihai Radu Udrea, asistentul din ambulanță.

Asistentul precizează că, din cauza lipsei medicului specialist pediatru, copiii cu probleme medicale sunt aduşi la Constanţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite