Misiune NATO în Afganistan. Jandarmi români vor instrui forțele de securitate locale

25 noiembrie 2020, 11:15

Misiunea jandarmilor români în Afganistan a început miercuri. În următoarea perioadă cei patru români îi vor instrui pe membrii forțelor de securitate.

„4 jandarmi români au plecat în Afganistan să reprezinte România într-o nouă misiune NATO, încredințată țării noastre. Jandarmii selecționați provin din mai multe unități ale Jandarmeriei Române și vor avea misiunea de a oferi instruire, consiliere și asistență pentru forțele de securitate și instituțiile afgane de profil”, au anunțat reprezentanții Jandarmeriei.

Înainte de misiune, jandarmii au stat în izolare timp de 14 zile. De asemenea, ei au trecut prin mai multe verificări.

„Anul acesta, selecția pentru participarea la această misiune s-a făcut în condiții speciale, astfel că ofițerii, au trebuit să stea 14 zile în carantină înainte de a porni în misiune. Pentru participarea la misiune, jandarmii au parcurs mai multe probe de verificare a cunoștințelor, competențelor lingvistice în limba engleză, examenul psihologic și examenul medical. În plus, toți au fost testați pentru COVID-19 și rezultatul a fost negativ”, au explicat jandarmii.

Până în prezent, Jandarmeria Română a dislocat 13 contingente în timpul misiunii NATO. În prezent, jandarmii români mai participă la misiuni internaționale sub egida UE și ONU.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite