Misiune îndeplinită. La Constanţa a avut loc ceremonia de întoarcere în bază a Rechinilor Albi

21 martie 2017, 22:45

Ecoul ceremoniei militare nu poate şterge din mintea lui Eduard Romilă amintirea momentului în care a fost rănit în Afganistan. În noiembrie anul trecut, infanteristul român şi alţi trei colegi au fost surprinşi de explozia unei bombe artizanale în timpul unei misiuni de patrulare.

Pentru familia militarului, vestea a picat ca un trăznet.

Eduard i-a reîntâlnit pe cei 420 de camarazi care au participat în ultimele 7 luni la operaţiunea NATO din Afganistan.

Una dintre cele mai periculoase misiuni a fost securizarea aeroportului din Kandahar. La ea, au participat şi doi gemeni, deveniţi cu această ocazie şi fraţi de arme.

În timpul misiunii au fost răniţi patru rechini albi. Şeful statului, Klaus Iohannis, a semnat luna trecută un decret pentru decorarea acestor militari.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite