Misiune grea pentru vânătorii din Bihor, unde pesta porcină face ravagii, iar mistreții mistreții se mută între diverse fonduri de vânătoare

23 ianuarie 2020, 20:10

Pesta porcină africană a fost confirmată pe 10 dintre cele 69 fonduri cinegetice din județul Bihor. Opt focare există și la porci domestici.

Mistreţii sunt tot mai numeroşi pe terenurile de vânătoare şi astfel se explică şi de ce apar în serie cazuri de animale bolnave.

Populaţia de mistreţi pe fondurile neafectate ar trebui să ajungă la 50 la sută din efectivul existent la începerea epidemiei.

Cei care gestionează fondurile de vânătoare nu au recoltat până acum nici cota de mistreţi aprobată de autorităţi.

Specialiștii spun că, în teorie, soluția vânării pentru a elimina virusul e simplă. Pe teren, însă, lucrurile se complică. Mistreții se deplasează în mod continuu peste tot. Deplasarea poate să aibă şi câţiva kilometri pe zi.

Pe lângă pestă porcină, autorităţile din Bihor se confruntă şi cu noua ameninţare, gripa aviară,  deja confirmată în Ungaria, la Leitaverteş, care se învecinează, pe frontieră, cu localitatea Diosig din România.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă