Mişcările adepţilor supremaţiei albilor şi neonaziste, o ”ameninţare transnaţională”, avertizează secretarul general al ONU

Antonio Guterres
Antonio Guterres
22 februarie 2021, 12:36

Guterres a subliniat că pericolul reprezentat de aceste grupări motivate de ură se măreşte cu fiecare zi, adresându-se celei de-a 46-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva.

”Mişcările adepţilor supremaţiei albilor şi neonaziste sunt mai mult decât ameninţări teroriste interne. Ele devin o ameninţare transnaţională. Astăzi, aceste mişcări extremiste reprezintă ameninţarea numărul unu de securitate internă pentru câteva state”, a afirmat Guterres în discursul său.

În SUA, tensiunile rasiale au luat amploare în cei patru ani turbulenţi ai preşedinţiei lui Donald Trump. Succesorul acestuia, Joe Biden, a declarat că asaltul din 6 ianuarie al susţinătorilor lui Trump asupra Capitoliului a fost întreprins de ‘bandiţi, insurecţionişti, extremişti politici şi adepţi ai supremaţiei albilor, aminteşte Reuters.

”Mult prea adesea, aceste grupuri de ură sunt încurajate de persoane aflate în poziţii de responsabilitate în moduri ce erau considerate de neimaginat nu cu mult timp în urmă„, a mai spus Guterres, subliniind că ‘avem nevoie de acţiune globală coordonată pentru a învinge acest pericol grav şi în creştere’.

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, va prezenta la 18 martie un raport în faţa consiliului cu privire la rasismul sistemic împotriva persoanelor de origine africană. Ancheta la nivel global a fost lansată după decesul lui George Floyd, un afro-american ucis la Minneapolis, în mai 2020, de un poliţist alb care l-a imobilizat ţinând un genunchi pe gâtul lui timp de aproape 9 minute.

În discursul de luni, Guterres a acuzat de asemenea autorităţile din unele state că se folosesc de pandemia de COVID-19 pentru a desfăşura ”răspunsuri de securitate brutale şi măsuri de urgenţă pentru a strivi dezacordul”.

”Uneori, accesul la informaţii despre COVID-19 salvatoare de vieţi au fost ascunse – în vreme ce dezinformări letale au fost amplificate – inclusiv de cei la putere”, a mai afirmat Guterres. El a atras atenţia şi asupra puterii platformelor digitale şi a uzului şi abuzului de date.

”Îndemn toate statele membre să aşeze drepturile omului în centrul cadrului de reglementare şi al legislaţiei în materie de dezvoltare şi utilizare a tehnologiilor digitale. Avem nevoie de un viitor digital sigur, echitabil şi deschis, care nu lezează viaţa sau demnitatea personale”, a subliniat secretarul general al ONU.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă