Miros insuportabil în Râmnicu Sărat. Gropi pline cu resturi animale au fost descoperite la marginea unui cartier

15 iulie 2020, 13:52

Au fost surprinse în imagini resturile de animale aruncate în gropile de la marginea cartierului, alături de grămezi mari de pământ. Acestea aveau peste 2 metri adâncime și au fost făcute cu un buldoexcavator.

Localnicii din zona spun că mirosul este greu de suportat. Nu pot ține geamurile deschise, nu pot ieși în curte și se tem să nu se îmbolnăvească.

După ce imaginile au fost făcute publice gropile au fost acoperite. În zonă, aproape de locul în care au fost făcute, funcționeaza abatorul unei firme de procesare a cărnii de porc. Polițiștii încearcă acum să afle de unde proveneau resturile de animale.

Inspectorii DSV și Garda de Mediu verifică dacă au fost respectate normele sanitar veterinare privind deșeurile organice nedestinate consumului uman.

Cel mai probabil resturile vor fi duse la un incinerator, iar cheltuielile vor fi suportate de cei care le-au aruncat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă