Mirel Bănică, doctor în științe politice al Universității din Geneva: Biserica știe că “riscă” mult în ochii celor care o critică cu astfel de “proceduri” terapeutice, dar nici nu poate abdica de la menirea sa istorică și teologică

În calitate de sociolog, dar și de autor al volumului „Fals  Jurnal de Căpșunar”, apărut în anul 2007, în care vă descrieți experiențele de… „căpșunar” din Elveția și Franța,  care credeți că este viitorul lucrătorilor noștri în străinătate? Au venit în țară, s- au întors, se pare că pleacă din nou și culmea! revin. Cum interpretați sociologic acest fenomen?

Mobilitatea este cuvântul cheie, au venit, se întorc și vor pleca pentru că se poate, material vorbind.  Mijloacele de transport sunt ieftine, s-au democratizat, fiecare are o mașină, distanțele nu mai sunt ireversibile. Dar să nu uităm nicio clipă că marea, imensa majoritate a celor care au făcut acest balans, această “navetă” europeană, sunt cei care nu erau cu adevărat integrați în Occident, ci pluteau între două lumi”, cu slujbe precare, sezoniere, fragile, chiar și mai rău:  furt, cerșit. Nu ne face plăcere să vorbim de așa ceva, dar e o realitate. Acum am descoperit-o în toată cruda sa splendoare. Cei calificati și integrați au rămas acolo unde este locul. Ar trebui să ne dea de gândit acest fenomen.

Cum vedeti dvs, care v-ati ocupat într- o carte de fenomenul pelerinajului, procesiunile cu icoane ale acestor timpuri?

Cum să le văd, premoderne şi “moderne” în același timp, depinde de ce parte a baricadei te afli, raporturile personale ale fiecăruia cu biserica și credința. In rest, nimic nou: rol de purificare, de aducere a sacrului în mijlocul cetății, fie chiar și cu uneltele modernității, adică icoana pe camionetă și transmisie live pe Facebook. Evident, abordarea rațională este complet diferită de cea teologică. Biserica știe că “riscă” mult în ochii celor care o critică în mod curent cu astfel de “proceduri” terapeutice, dar nici nu poate abdica de la menirea sa istorică și teologică. Vom vedea în curand efectele acestor gesturi.

Ce emoții transmit cele mai multe clipuri „virale” care au ca temă virusul Covid 19? Care sunt actanții?

Contaminare, binomul “curăţenie” versus “murdărie”, impuritate şi operațiuni de curățenie devenite ritual. Iar orice teamă de contaminare împarte lumea în “categorii”: cei care sunt la adăpost, cei care sunt în plin pericol. Sau cei “curajoși”, versus “ slabi, fricoși”, tineri și bătrâni. Și așa mai departe. Sau din contră, mult umor, uneori negru, dar umor.

Cum vă explicaţi apatriţia lor?

Nu știu dacă este o politică deliberată. O facem pur și simplu să treacă timpul, să câștigăm “vizibilitate” virtuală (mai ales în cazul celor tineri, există o veritabilă ruptură de comportament între generații, evident). Sau să ne învingem teama, râzând.

Cum interpretați, ca sociolog, realitatea pe care o trăim de la începutul lunii martie?

Actuala criză a arătat importanța pe care Biserica, ritualul religios, continuă să-l aibă în societatea românească, suntem mai puțin “secularizati” decât ne place să credem. Abia după ce se va termina totul, vom fi capabili să judecăm cele întamplate în relația Biserică-Stat-Societate, suntem într-o postură radical diferită de Occident. Îngrijorătoare este ruptura simplificatoare care persistă în mass-media de la momentul “Colectiv” încoace: europeni, moderniști, democrați, secularizanți versus “ortodocși”, retrograzi, opuși schimbării etc. Or realitatea de pe teren este mult mai complexă, cu mult mai multe nuanțe.

Autor: Lucia Toader