Mircea Sandu şi soţia sa, urmăriţi penal. Acuzația: mită de 724.000 de lei primită de la o firmă de avocatură

Mircea Sandu
Mircea Sandu
20 iunie 2017, 11:10

ACTUALIZARE 11.15. Mircea Sandu a fost pus sub acuzare pentru luare de mită şi spălare de bani într-un nou dosar penal. În acelaşi dosar a fost pusă sub acuzare şi soţia fostului preşedinte al FRF, Elisabeta Sandu, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

„La data de 2 octombrie 2009, suspectul Sandu Mircea, în calitate de președinte al Federației Române de Fotbal, cu intenţie, a primit prin intermediul soției sale, Sandu Elisabeta, cu titlul de mită, suma de 724.000 lei, de la reprezentanții unei societăți de avocatură.Banii respectivi au fost primiți de suspect pentru ca Federația Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistență juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009. În perioada 22 septembrie 2008 – 02 octombrie 2009, suspectul Sandu Mircea a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de bani încasată în condițiile de mai sus (în contul soției sale), creând, contrar realității, aparența că această sumă ar reprezenta daune plătite de societatea de avocatură acesteia din urmă, ca urmare a nerespectării unor clauze contractuale. Suspecților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art.307 Cod de procedură penală”, se arată în comunicatul DNA.

„A fost pus sub învinuire într-un dosar nou pentru două acuzații: una de luare de mită și una de spălare de bani. De asemenea, nu s-a instituit nicio măsură preventivă din punct de vedere al libertăților individuale. Domnul Mircea Sandu, așa cum a făcut și în celălalt (dosar — n.r.), va face toate eforturile să dovedească faptul că aceste acuzații sunt nefondate. La acest moment i s-a adus la cunoștință doar calitatea de suspect”, a precizat avocatul Cristian Ene, la ieșirea de la DNA.

___________________________

Acesta le-a spus jurnaliștilor că a fost citat la DNA, însă nu a menționat în ce calitate. El a adăugat că nu știe despre ce dosar ar fi vorba.

Mircea Sandu a fost achitat, săptămâna trecută, alături de fostul  şef al LPF, Dumitru Dragomir, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul dezafilierii clubului FC Universitatea Craiova.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite