Mircea Cărtărescu: „Orbitor” este de nedepășit. Pentru mine, este apogeul. „Solenoid” e prima mea carte care are o soluție etică

12 ianuarie 2018, 17:58

2017 pentru scriitorul Mircea Cărtărescu: A fost anul în care am muncit probabil cel mai mult din toată viața mea

2017 a fost un an greu, obositor, în care scriitorul a fost nevoit să călătorească foarte mult.  „Am călătorit tot timpul, aproape că nu am stat în țară. Am avut foarte mult de lucru, de muncă. Am simțit că muncesc. Când scriu, eu nu simt că muncesc. Dar când călătoresc, când trebuie să mă reprezint pe mine, când trebuie să-mi reprezint cărțile, când trebuie să-mi reprezint țara, până la urmă, când dau 10 interviuri într-o zi, când am tot felul de activități, conferințe, prezentări de carte, evenimente de toate felurile – este muncă. Într-adevăr, asta numesc eu muncă. A fost anul în care am muncit probabil cel mai mult din toată viața mea„, mărturisește Mircea Cărtărescu.

Despre Orbitor și Solenoid

Pentru mine, din punctul meu de vedere, Orbitor este de nedepășit. Eu n-am depășit Orbitor în Solenoid, am încercat să scriu altceva. Nici nu cred că poate fi depășit Orbitor. El este o carte care, pentru mine, este apogeul. Nu știu dacă al scrisului meu propriu-zis, dar al puterilor mele. Solenoid este o carte pe care eu am gândit-o după alte principii. Este altfel de carte. Care, tocmai pentru că nu este atât de intensă estetic, cum e Orbitor, are mai multe șanse. Pentru notorietate în lume, Solenoid este o carte mult mai bună decât Orbitor. Orbitor este prea mult, pentru oricine. Și pentru mine. Este prea mult.”

„Un roman nu e numai un roman. El trebuie să-ți și spună ceva, să rezoneze cu structura ta umană”

Solenoid e prima mea carte care are o soluție etică. Până acum, eu știam – așa am fost învățat de profesorii mei – că o carte trebuie să fie estetică până la capăt. Deci, să nu aibă alte dimensiuni, ba chiar dimensiunea etică mi se spusese că este ceva rău în literatură. Mi-am schimbat, până la urmă, părerea, pentru că o carte nu trebuie să fie numai o carte.  Un roman nu e numai un roman. El trebuie să-ți și spună ceva, să rezoneze cu structura ta umană. Să simți că este și adevărată, nu numai estetică„.

Cum scrie Mircea Cărtărescu sute de pagini de manuscris  fără să corecteze nimic

Așa scriu, așa am scris întotdeauna. […] Eu nu editez. Dacă sunt sigur de un lucru, dacă am încredere că acest lucru merge bine, nu am găsit vreun motiv  sau vreo nevoie să  șterg bucăți din el și să adaug altceva. dacă aș vrea să fac lucrul ăsta, aș lucra pe computer. Mi-e lene să revin asupra textelor mele. Abia reușesc să le scriu. Las lucrurile așa cum sunt, cu orice risc. Până acum văd că au ieșit destul de bine, poate dacă aș fi intervenit pe ele le-aș fi stricat. S-a întâmplat în vreo două sau trei situații să fac niște modificări. cel mai evident e la „Travesti„. Eu la Travesti avusesem alt final, am dat manuscrisul la citit unui om în care aveam enormă încredere și el mi-a spus: ‘Vezi că nu e bine. Aici nu se reunesc cele două teme mari ale cărții într-una singură la final’. Și atunci am făcut o convergență forțată a celor două linii ale cărții. Le-am silit să conveargă într-un singur punct. Și acest lucru a fost foarte bun pentru carte. „

„Am rămas un perpetuu student. Un tânăr de 23-24 de ani, care scrie poemele lui de amor și care are cultul prieteniei”

Eu prefer să trăiesc o viață absolut normală. Asta se vede pe Facebook. Eu nu pun texte literare pe Facebook. Pe Facebook apare omul ghiduș, pus pe glume, pus pe șotii, pus pe bancuri. Mie îmi place foarte mult să râd. Marii mei prieteni au fost cei care mă făceau să râd: Traian T. Coșovei sau Tudor Jebeleanu. Oamenii cu care mă simțeam bine, cu care puteam să râd, puteam să bârfesc, puteam să glumesc, puteam să fac o mie de lucruri, chiar caraghioslâcuri de toate felurile, să ne prefacem că suntem încă adolescenți. De fapt, ăsta sunt eu cu adevărat. Nu sunt spiritul vizionar sau mai știu eu cum, oniric, din cărțile mele sau depresiv. Dincolo de toate astea, eu mă prețuiesc pe mine pentru ceea ce sunt. Dacă mă treziți noaptea și mă întrebați cine sunt eu, ce sunt eu, v-aș spune: Un student. Eu acolo am rămas. Am rămas un perpetuu student. Un tânăr de 23-24 de ani, care scrie poemele lui de amor și care are cultul prieteniei.”

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă