Minunea din apă termală şi gheaţă. Cascada Topliţa îşi schimbă culoarea datorită depunerilor de travertin

18 decembrie 2018, 13:15

La poalele munţilor Gurghiu se află cascada Topliţa. O cădere de apă mezotermală de 10 metri înălţime, care acum, în sezonul rece, este împodobită cu stalactite şi ţurţuri care apar dintre aburi şi muşchi verzi. Chiar şi iarna, apa are o temperatură constantă de 27 grade Celsius. De altfel, numele ei, de origine slavonă, înseamna „şuvoi de apă caldă”. Datorită depunerilor de travertin, apa îşi schimbă în permanenţă aspectul.

În urmă cu câţiva ani, în iarna anului 2015, o parte a peretelui de travertin s-a prăbuşit sub greutatea gheţii, însă apa termală şi-a croit din nou drum printre stânci şi muşchi, oferind, din nou, privitorilor, un peisaj fabulos.

Declarată monument al naturii, cascada unică în țara  noastră și a doua în Europa, se află într-o arie protejată de interes național, parte dintr-o rezervație naturală de tip geologic și peisagistic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite