Ministrul Turismului, la TVR: Situația de la târgul din New York s-a mai întâmplat și în 2019. Nu există nicio scuză, este neprofesionist

Constantin Daniel Cadariu
Constantin Daniel Cadariu
19 aprilie 2022, 21:11

Ministrul Turismului a declarat la TVR că situația din acest an de la târgul de turism din New York s-a petrecut și în 2019, la un târg similar de la Los Angeles: „Mai grav decât faptul că s-a întâmplat aș ceva, în cursul zilei de ieri și de azi când am făcut analiza am constatat că de fapt s-a repetat așa ceva. Pentru că, în cursul anului 2019, România, participând la un astfel de târg, tot în Statele Unite, dar la Los Angeles, cu aceeași firmă care organizează târgurile pentru turism de acolo, în același format, cu suprafețe reduse, cu aceste perdele nefaste negre, s-a întâmplat același lucru.”

Daniel Cadariu spune că este de neînțeles cum de s-a întâmplat acest lucru, în condițiile în care atragerea turiștilor străini este prioritară pentru turismul românesc. „Mi se pare de neînțeles, când avem nevoie acută de turiști străini, când încercăm să ne promovăm, când avem diverși angajați ai statului român, fie în cadrul ministerului, fie în cadrul ministerului de Externe, o industrie a turismului dornică de turiști, să nu fim in stare să producem înainte de a pleca de acasă  măcar un banner e aceste dimensiuni, care să cuprindă principalele atracții turistice din România”, a subliniat oficialul.

„Nu există nicio scuză, este neplăcut, este neprofesionist, motiv pentru care trebuie să luăm măsuri”, spune ministrul, care a adăugat că nu a aflat încă cine s-a ocupat exact de organizarea acestui târg și asta se va afla în urma cercetărilor făcute de cei de la Comisia de Disciplină.

Cadariu spune că a dispus rechemarea în țară a celor doi atașați comerciali „pentru a afla detalii” și pentru a fi prezenți la Comisia de Disciplină. „În funcție de ceea ce va rezulta în urma cercetării administrative, și funcție de ce ne permite legea în legătură cu funcționarul public, vom dispune măsuri”, a explicat ministrul.

Oficialul a explicat și cine sunt persoanele care apar în fotografia postată de Consulat și care sunt implicate în realizarea evenimentului : „În acea vestită fotografie apar șase persoane. Un singur reprezentant al celor din turism, deși și-au manifestat intenția de a participa cinci firme specializate pentru a aduce turiștii străini. Deși Consiliul Consultativ al Turismului a propus lista de târguri, iar noi ca minister am aprobat-o. Și au insistat pe prezența la această manifestare. Două dintre persoane sunt salariate ale ministerului, într-o direcție de specialitate și ar fi trebuit să fie primele persoane interesate ca prezentarea României să arate la un mod profesionist. Avem în fotografii două persoane care sunt atașații noștri acolo. Și sunt angajații ministerului, sunt atașații României pe lângă misiunea diplomatică de la New York și sunt cei care ar trebui să fie interfața, întotdeauna să ne semnalizeze și lucruri bune, și lucruri rele în timp util.”

Întrebat dacă cei care se fac vinovați de acest eșec în promovarea turismului românesc mai pot rămâne în funcții, ministrul Cadariu a răspuns că tot ce poate face este cercetarea administrativă și dispunerea unor măsuri respectând prevederile legale: „Eu nu mă pot pronunța din postura de funcționar public, de membru al guvernului, eu nu pot decât să respect prevederi legale și pot să apelez la toate instrumentele permise de lege pentru a face cercetare administrativă și pentru a dispune ulterior eventuale sancțiuni.”

Oficialul e de părere că vinovăția nu aparține unei singure persoane, ci este un cumul de factori în care el însuși, ca și conducător al ministerului, este vinovat: „Eu nu cred că e cineva vinovat punctual, doar o persoană. E un cumul de factori. Mă pun pe mine în primul rând vinovat, pentru că n-am știut, chiar dacă nu mi s-a atras atenția că s-a mai întâmplat așa ceva și n-aveam de unde să știu, dar sunt conducătorul ministerului. Eu sunt unul dintre cei implicați în așa ceva. Apoi sunt salariații din minister, sunt atașații, sunt cei care ne reprezintă în misiunea diplomatică. Suntem vinovați cu toții, inclusiv cei care ar fi trebuit să ne reprezinte industria de turism acolo, pentru că au cerut participarea la acest târg și poate că ar fi fost primii interesați să arate perfect. Să fim pe primul loc, eventual, acolo.”

Ministrul a mai spus că prima măsură pe care a luat-o a fost suspendarea participării României la târgurile de turism pentru cel  30 de zile și a precizat că în acest an țara noastră ar trebui să fie prezentă la șapte astfel de manifestări. „Decât așa ceva, mai curând deloc”, a conchis Cadariu, explicând această măsură.

Brandul de țară există, s-au cheltuit bani, dar stă nefolosit. Trebuie adus la zi

Brandul de țară realizat în 2010 (în mandatul ministrului Turismului de la acel moment, Elena Udrea, n.r) este în proprietatea ministerului și stă nefolosit de atunci, spune  Daniel Cadariu.

Ministrul a explicat că acel Consiliu de Brand Turistic Național a fost creat tocmai pentru a da soluții în acest sens, „pentru a începe să-l refolosim, pentru că avem logo și avem brandul. Dar în spate există o muncă imensă, s-au cheltuit totuși foarte mulți bani. Cu studii făcute la vremea respectivă, cu materiale de prezentare. Multe dintre ele trebuie aduse la zi.”

Cadariu a explicat că, până vor fi înființate  OMD-urile (Organizații de Management al Destinațiilor), cu cele patru niveluri – local, județean, regional și național – acest Consiliu de Brand are rolul de a propune „soluții rapide, mai ales adresate perioadei din acest an, pentru a vedea cum folosim resursele din buget pentru marketing și promovare turistică”.

În acest an ar trebui să ne apropiem de un milion și jumătate de turiști străini

Participarea României la târguri ar trebui să fie prima cale  pentru a aduce turiști străini în țară și primii interesați ar trebui să fie agențiile de turism, e de părere ministrul de resort.

Cadariu spune că va fi pus în aplicare și un program despre care se discută de 2-3 ani, de a stimula agențiile de turism să aducă turiști străini în țară, printr-o premiere a agențiilor. În cursul lunii iunie sau cel târziu în iulie va fi lansat acest program.

Ministrul a precizat că se speră ca prin acest program să se ajungă la un milion și jumătate de turiști străini, adică jumătate din câți au fost în 2019, când s-a atins un vârf al activității turistice de  2,7 milioane de turiști străini. Acest număr s-a prăbușit în 2020, din cauza pandemiei, a explicat ministrul adăugând că anul trecut a avut loc o revenire „firavă”.

În privința turiștilor români, ministrul apreciază că țara noastră are avantajul unei activități turistice pe perioada întregului an și a unei diversități de turism (estival, cu sporturile de iarnă, ecumenic, festivalier etc). După scăderea acută a numărului de turiști români în anul pandemic 2020, anul trecut s-a produs o revenire spectaculoasă, am avut 8,4 milioane de turiști români, a precizat oficialul, amintind că un vârf s-a înregistrat în 2010, când au fost 10 milioane și jumătate de turiști români.

Principalele declarații ale ministrului Turismului:

  • Despre prezentarea României târgul de turism de la New York: Mai grav decât faptul că s-a întâmplat, e faptul că  am constatat că s-a repetat așa ceva
  • În 2019, tot in SUA, la Los Angeles, cu aceeași firmă, pe același format, cu aceste perdele negre, s-a întâmplat același lucru
  • Atunci peretele din spate era complet negru
  • Mi se pare de neînțeles, când avem nevoie acută de turiști străini, când încercăm să ne promovăm, când avem o industrie a turismului  dornică de turiști,  să nu fim in stare să producem măcar un banner
  • Nu există nicio scuză, este neplăcut, este neprofesionist
  • Încă nu am aflat cine s-a ocupat exact
  • Am solicitat constituirea unei comisii
  • Am dispus rechemarea in țară a celor doi atașați comerciali
  • Vom dispune măsuri în funcție de ce ne permite legea în privința funcționarului public
  • În acea vestită fotografie apar șase persoane și un singur reprezentant al celor din turism, deși și-au manifestat intenția de a participa cinci firme specializate pentru a aduce turiștii străini
  • Deși Consiliul Consultativ al Turismului a propus lista de târguri, iar noi ca minister am aprobat-o
  • Și au insistat pe prezența la această manifestare
  • Două dintre persoane sunt salariate ale ministerului, într-o direcție de specialitate și ar fi trebuit să fie primele persoane interesate ca prezentarea României să arate la un mod profesionist
  • Avem în fotografii două persoane care sunt atașații noștri acolo
  • Și sunt angajații ministerului, sunt atașații României pe lângă misiunea diplomatică de la New York și sunt cei care ar trebui să fie interfața, întotdeauna să ne semnalizeze și lucruri bune, și lucruri rele în timp util
  • Ce mare lucru ar fi însemnat să se comande acolo, pe loc, un banner?
  • Întrebat dacă mai pot rămâne în funcții cei vinovați: Eu nu mă pot pronunța din postura de funcționar public, de membru al guvernului, eu nu pot decât să respect prevederi legale și pot să apelez la toate instrumentele permise de lege pentru a face cercetare administrativă și pentru a dispune ulterior eventuale sancțiuni
  • Una dintre persoanele de acolo este consulul nostru la New York
  • Stau și mă întreb, domnia sa, dacă a fost acolo și a constatat, a fost mulțumit?
  • Nu doar că s-a fotografiat, a și pus pe site-ul Consulatului o astfel de imagine de prezentare a României
  • Eu nu cred  că e cineva vinovat punctual, doar o persoană
  • E un cumul de  factori
  • Mă pun pe mine în primul rând vinovat, pentru că n-am știut, chiar dacă nu mi s-a atras atenția că s-a mai întâmplat așa ceva și n-aveam de unde să știu, dar sunt conducătorul ministerului
  • Eu sunt unul dintre cei implicați în așa ceva
  • Apoi sunt salariații din minister, sunt atașații, sunt cei care ne reprezintă în misiunea diplomatică
  • Suntem vinovați cu toții, inclusiv cei care ar fi trebuit să ne reprezinte industria de turism acolo, pentru că au cerut participarea la acest târg și poate că ar fi fost primii interesați să arate perfect
  • Să fim pe primul loc, eventual, acolo
  • Nu sunt eu cel in măsură să dau verdicte dacă trebuie demisii, eu doar constat
  • Prima măsură a fost suspendarea participării la aceste târguri
  • Pentru acest an mai este prognozată participarea la 7 târguri
  • Pentru 30 de zile am suspendat participarea la aceste târguri
  • Despre brandul de țară, frunza: S-au cheltuit bani și stă nefolosit de atunci
  • Am constituit un Consiliu de Brand  Turistic Național pentru a a da solutii să începem să-l refolosim
  • Avem logo și avem brandul
  • S-au cheltuit foarte mulți bani pentru acest brand
  • Trebuie adus la zi
  • Ăsta a fost primul scopul pentru care am constituit Consiliul
  • Al doilea scop: pentru perioada de până când se vor înființa acele OMD-uri (Organizații de Management al Destinațiilor), cu cele patru niveluri – local, județean, regional și național –  acest Consiliu de Brand să propună soluții rapide, mai ales adresate perioadei din acest an, pentru a vedea cum folosim  resursele din buget  pentru marketing și promovare turistică
  • Despre cum aducem mai mulți turiști străini: Participare la târguri ar fi trebuit să fie prima cale
  • Și primii interesați ar trebui să fie agențiile de turism
  • Am luat decizia să punem în aplicare un program de a stimula agențiile de turism să aducă cât mai multi turiști străini printr-o premiere a lor
  • Cel târziu in iulie vom lansa acest program
  • În 2019, am avut un vârf de 2,7  milioane de turiști străini
  • În 2020 s-a prăbușit din cauza pandemiei,
  • Anul trecut s-a revenit firav
  • Sper ca anul sta sa ajungem măcar la jumătatea valorii din 2019, să ne apropiem de 1 milion si jumătate de turiști străini, dacă reușim să punem în funcțiune programul
  • Despre turiștii români: România are un mare avantaj, are activitate turistică pe perioada întregului an și are diverse forme de turism (estival, cu sporturile de iarnă, ecumenic, festivalier etc)
  • În 2010, în anul de vârf al activității turistice, în România erau 10 milioane și jumătate de turiști români
  • A fost o scădere acută în 2020
  • Anul trecut a fost o revenire spectaculoasă, au fost 8 milioane de turiști români
  • Speram ca anul acesta să revenim, dar a izbucnit războiul din Ucraina
  • Începutul de an a fost promițător, din păcate a izbucnit războiul si in partea de nord a țării, în Bucovina, a fost un recul
  • Există o revenire acum, dar este mult sub așteptări
  • Speranța este ca după ce se închide acest conflict să se revină
  • Se preconizează majorarea de prețuri de 20 la sută în Europa, deci și la noi
  • Există și tichetele de vacanță pentru salariații de la stat
  • Agenții economici privați și salariații lor au posibilitatea emiterii tichetelor de vacanță nu limitat la 1450 de lei, ci până la șase salarii minime pe economie – beneficii pentru agentul economic, suma e deductibilă, nu plătesc contribuții sociale
  • Pot să folosească ca pe un instrument de a fideliza forța de muncă, care este deficitară în România
  • Poate fi o ofertă în pachetul inițial atunci când îți dorești un nou salariat
  • Sper că marea majoritate a instituțiilor de stat din România au făcut aceste achiziții publice
  • Despre programul Litoralul Pentru Toți: N-am încă un răspuns, suntem în momentul de față conectați pentru a rezolva problema plajelor
  • Sunt câteva cazuri, în Constanța, Mamaia, Eforie Nord unde s-au făcut modernizările, s-au lăți și nu sunt soluții pentru a putea permite așezarea acelor umbrele și șezlonguri în apropierea apei
  • Este un motiv pentru care săptămâna trecută ne-am întâlnit cu cei de la Ministerul Mediului în prezența premierului
  • Lucrăm la o OUG pentru a le permite celor de la Apele Române să încheie acte adiționale cu cei care sunt titulari de contracte pentru a permite turiștilor să aibă condiții de a face plajă în apropierea apei
  • Despre programul Start Up Nation: Este primul din pachetul de 10 programe pentru a susține mediul de afaceri pe care sper să-l vedem totuși lansat
  • Orizontul convenit cu cei de la STS este 17 mai pentru a-l lansa
  • Tot cu 10 mii de beneficiari, tot cu granturi de 200 de mii de lei, cu condiții noi
  • Sunt condiții care au rezultat în urma negocierilor și discuțiilor cu reprezentanții din mediul de afaceri noi
  • Are un pilon pentru diaspora, cu 1000 de beneficiari, cu aceleași condiții, doar să facă dovada de rezident în momentul depunerii solicitării de finanțare la minister
  • Concluzie despre turismul românesc: Am constatat multe lucruri frumoase și bune, cum ar fi investiții și inițiative de promovare la nivel local
  • Nu stăm rău, avem problema că nu există entitatea – în 30 de ani poate ar fi trebuit să existe – care să le adune pe toate să se le facă utile

Context

Ministerul Turismului a fost ținta unui val de critici după ce România s-a promovat la un târg de turism din New York cu doar câteva fotografii tipărite, majoritatea în format A4, prinse pe o perdea neagră.

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a decis să suspende participarea României la târgurile de turism până la stabilirea unei noi strategii de promovare. A cerut şi anchetarea disciplinară a responsabililor.

Oficiali au ministerului Turismului au explicat imediat după apariția scandalului că acest tip de amenajare era inclus în pachetul standard oferit de organizatori și că 90 la sută dintre participanți au optat pentru acest format. Mai mult, ministerul ar fi agreat modalitatea de promovare a României cu asociațiile și patronatele de profil.

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, va fi invitat la Comisia pentru antreprenoriat şi turism a Camerei Deputaţilor pentru a da explicaţii în legătură cu organizarea standului României la Târgul de turism de la New York, a anunţat, marţi, preşedintele comisiei, Claudiu Năsui.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

România a pierdut un milion de turiști străini, în ultimii patru ani

UE acordă tichete gratuite tinerilor pentru a vizita Europa