Ministrul suedez de externe: Suntem gata să furnizăm mai multă securitate în Europa şi în lume

Ministrul de externe al Suediei, Tobias Billstrom, afirmă că ţara sa este pregătită să furnizeze mai multă securitate în Europa şi în lume, atunci când va deveni membru deplin al Alianţei Nord-Atlantice.

 

30 Noiembrie 2022, 09:22 (actualizat 30 Noiembrie 2022, 09:28) Știrile TVR |
Ministrul suedez de externe

"Noi am arătat clar că suntem gata acum să înfruntăm toate provocările, suntem gata să furnizăm, când devenim membrii deplini, mai multă securitate pentru Europa, pentru lume dar, în mod deosebit, noi venim de asemenea cu echipament bun, cu trupe bine antrenate să întărim flancul nordic", a declarat oficialul suedez, miercuri, la Palatul Parlamentului, în ziua a doua a Ministerialei NATO, potrivit Agerpres.

Billstrom a subliniat rezilienţa, dar şi ambiţia NATO de a sta în faţa agresiunii ruse împotriva Ucrainei, precum şi cooperarea dintre statele Alianţei.

El a precizat că nu poate da un termen precis al aderării Suediei la NATO până când Parlamentul Turciei nu va ratifica tratatul, dar a menţionat că au fost făcute progrese la întâlnirea de marţi dintre Suedia, Finlanda şi Turcia.

Reuniunea miniştrilor afacerilor externe din ţările membre NATO continuă miercuri, la Bucureşti. În cea de a doua zi a reuniunii se va desfăşura o nouă sesiune a Consiliului Nord-Atlantic cu Finlanda şi Suedia, ţări invitate să adere la organizaţie, după care va avea loc o sesiune în care se vor alătura discuţiilor şi şefii diplomaţiilor din Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina, ţări partenere ale Alianţei Nord-Atlantice.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI -3°C 0°C
CLUJ -6°C -5°C
CONSTANTA 0°C 1°C
CRAIOVA 0°C 0°C
BRASOV -4°C -6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI