Protestele din Sănătate nu sunt o soluție, consideră ministrul Sănătății. Sorina Pintea a spus că in ultimele luni s-a văzut de zeci de ori cu sindicaliștii și au cautat soluții la problemele generate de legea salarizării.
Ministrul Sorina Pintea a mai a spus că sunt și probleme de management.
Ea a arătat că sunt spitale care funcționează la jumătate din capacitate, dar toată lumea își ia salariul și sporul la maxim.
Și în privința legii salarizării, ministrul a afirmat ca exista spitale care au aplicat legea și nu au avut probleme, în timp ce în altele au apărut nemulțumiri.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a subliniat vineri, după ce a vizitat Spitalul Pucioasa, că personalul acestei unităţi medicale şi autorităţile locale depun eforturi, dar este necesară o finanţare mai consistentă a spitalelor mici.
"Apreciez dorinţa de a munci şi entuziasmul celor de aici - ca de altfel în toate spitalele mici. Se vede că există implicare din partea personalului şi a Consiliului Local - ceea ce e foarte important. Nu aş vrea să fiu înţeleasă greşit, se vede clar că oamenii se străduiesc şi vor să facă, dar fără o finanţare suficientă, fără bani... încercăm să lustruim, ceea ce nu este în regulă. Eu aştept ca aici, în Pucioasa, să fie un spital aşa cum aş vrea eu să îl găsesc când vin în staţiune. Este o staţiune de interes naţional, cred că trebuie să ne aplecăm puţin mai mult. Da, e ok, dar nu este ceea ce ne dorim", a arătat ministrul, într-o declaraţie acordată presei.
Sorina Pintea a subliniat că trebuie sprijinite şi spitalele mai mici, inclusiv pentru a evita încărcarea spitalelor mari.