Ministrul Sănătății spune că, dacă mai apare un caz de mare ars, va fi transferat în străinătate

Sorina Pintea cercetată pentru corupție
Sorina Pintea cercetată pentru corupție
2 noiembrie 2018, 16:55

„În acest moment avem 11, pentru că celelalte paturi, toate paturile sunt ocupate şi dacă, Doamne fereşte, mai apare un pacient, decizia este uşoară: îl trimitem acolo unde el poate fi tratat corespunzător. Asta s-a întâmplat şi alaltăieri, paturile erau ocupate, pacientul avea nevoie de ajutor şi atunci am luat decizia să îl trimitem în străinătate”, a declarat Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă, citată de Agerpres.

Ministrul Sănătății a precizat că anul acesta au mai fost câţiva pacienţi arşi pe o suprafaţă mai mare de 50% din corp, care au fost transferaţi pentru tratament la spitale din străinătate.

Întrebată de presă dacă va fi transferat în străinătate un nou caz de mare ars care ar putea apărea acum, ministrul Sorina Pintea a răspuns: „Cu siguranţă, dar am făcut-o anul acesta de câteva ori. Unele cazuri nu au fost publice, acum s-a întâmplat să fie public, dar am făcut-o anul acesta”.

Potrivit ministrului Sănătăţii, tânărul ars din Piatra Neamţ, transferat la un spital în Belgia, are 50% şanse de supravieţuire, neputând fi încă operat, din cauză că starea lui este foarte gravă.

„Acum cinci minute am primit ultimul raport. (…) Este 50 – 50, adică şansele. Nu a putut fi operat, doar curăţate plăgile, pentru că starea lui este încă foarte gravă. Dar medicul care îl ţine sub observaţie este optimist în ceea ce-l priveşte, deşi starea lui este foarte gravă”, a spus Sorina Pintea vineri dimineaţa, la începutul vizitei la Sibiu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite