Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: E posibil ca în decembrie să vină prima tranşă de vaccinuri anti-COVID-19

Ministrul Sănătăţii a declarat miercuri seara că prima tranşă de vaccinuri anti-COVID-19 ar putea ajunge în ţară în luna decembrie.

09 Septembrie 2020, 22:17 (actualizat 09 Septembrie 2020, 22:19) Știrile TVR |
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru

"La una din firmele la care Comisia Europeană are contracte într-adevăr este într-un studiu de fază 3, înseamnă şi pacienţi sau subiecţi cu comorbidităţi şi atunci orice incident opreşte acel studiu, iar o echipă independentă evaluează acel pacient. Asta este procedura. Rămâne ca cele 300 de milioane de doze achiziţionate de Comisia Europeană cu un posibil plus de încă 100 de milioane să vină în decembrie, o primă tranşă de 30 de milioane, iar în primul trimestru al anului viitor să putem beneficia de ele", a spus Nelu Tătaru  la un post tv, citat de Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că procesul de producere a vaccinului merge mai departe: "Procesul merge mai departe, sunt cinci firme cu care Comisia Europeană are, în acest moment, discuţii şi contracte. Dacă este gata, este preconizat ca în decembrie să vină prima tranşă, iar în ianuarie să putem face primele vaccinuri. Tranşa care trebuia să vină pentru România este de 1,29 milioane de doze, dar în măsura în care acest vaccin va fi sigur vom şti şi noi şi îl vom găsi şi pe piaţa europeană. Noi am făcut o solicitare Comisiei Europene pentru 10,7 milioane de cetăţeni. Prioritate vor avea vârstele extreme, comorbidităţi, personalul care lucrează în sectorul sanitar, precum şi cel didactic."

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 35°C 34°C
IASI 28°C 27°C
CLUJ 29°C 30°C
CONSTANTA 30°C 28°C
CRAIOVA 33°C 35°C
BRASOV 29°C 28°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI