Ministrul Sănătății: Vârful epidemiei de COVID-19 în România ar putea fi estimat în 10 zile. Dacă vom depăşi 4000 de cazuri, pacienţii cu forme uşoare vor fi trataţi acasă

Ministrul Sănătății Victor Costache vizită într-un spital
Ministrul Sănătății Victor Costache vizită într-un spital
19 martie 2020, 23:32

„Cred că vom putea răspunde cam într-o săptămână, 10 zile la această întrebare (legată de vârful epidemiei – n.r.). Este foarte important să analizăm evoluţia în zilele care urmează, ca să facem o predicţie în acest sens. Sunt măsuri pre-spital, toate aceste măsuri de limitare socială, pentru a reduce numărul de îmbolnăviri şi, în paralel, întărim spitalele pentru a creşte capacitatea de primiri pentru pacienţii cu COVID-19”, a declarat Victor Costache într-un interviu acordat Digi24, citat de Agerpres.

Victor Costache spune că unul dintre factorii care vor influenţa estimările va fi afluxul de români reveniţi în ţară, în condiţiile în care, la această dată, peste 80% dintre pacienţii cu COVID-19 sunt din rândurile acestora.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, în momentul în care se va depăşi numărul de 4.000 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, cazurile mai uşoare vor fi tratate la domiciliu.

În ceea ce priveşte spaţiile de carantinare, Victor Costache a afirmat că se dă o luptă contracronometru pentru identificarea lor. Una dintre resursele ce vor fi exploatate este reprezentată de hotelurile care se închid în această perioadă.

„În fiecare zi se identifică hoteluri suplimentare şi, prin măsura care s-a luat, de închidere a hotelurilor, tot mai multe dintre ele vor deveni spaţii de carantină. Nu sunt rechiziţionate, se achită pentru fiecare persoană aflată în carantină”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite