Ministrul Sănătății: Se modifică regulile de acces al preoților și aparținătorilor la pacienții internați cu coronavirus. Se modifică normele pentru înmormântări

8 aprilie 2021, 11:50

„Ordinul de ministru este în lucru în acest moment, cel târziu mâine va fi semnat, va conține de asemenea toate modificările care au fost solicitate de către reprezentanții cultelor”, a declarat Vlad Voiculescu.

Ordinul va conține și câteva reglementări pe care Ministerul Sănătății le consideră necesare.

„Vorbim despre măsuri de protecție – în special despre asta este vorba – și, după cum vă închipuiți, despre asta a fost vorba dintotdeauna, despre un ordin din aprilie 2020, deci o reglementare valabilă de mai bine de un an de zile, e vorba de protejarea sănătății oamenilor, și anume a celor care sunt implicați direct în tot ce se întâmplă înainte de o înmormântare și în timpul înmormântării”, a precizat Voiculescu.

„Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului și vor fi, de asemenea, câteva lucruri reglementate la nivel de reguli care trebuie respectate”, a adăugat el.

„Vorbim despre accesul preotului în spital, respectiv al pastorului în spital la pacienții care au nevoie. De asemenea, în plus față de solicitările cultelor, avem în vedere lucrul ăsta și față de aparținători, cu respectarea unor reguli foarte stricte. Credem că e bine ca pacienții care au nevoie de susținere să o primească atât din partea reprezentanților cultelor, cât și din partea unui aparținător. Asta trebuie să se facă în condiții de siguranță. Mai departe, pentru cei care vor să-și ia adio de la cei dragi, încercăm să facem în așa fel încât, în condiții de siguranță, acest lucru să fie posibil”, a subliniat ministrul, răspunzând întrebărilor adresate de jurnaliști.

Potrivit ministrului, sicriul va rămâne sigilat. În privința numărului persoanelor care pot lua parte la o înmormântare, Vlad Voiculescu a precizat că rămân valabile aceleași reglementări ca la adunările publice.

Ordinul de ministru privind aspectele discutate cu reprezentanții cultelor va fi semnat mâine. Cel târziu luni acesta va intra în vigoare, după publicarea în Monitorul oficial.

„Nu spune nicăieri într-un ordin de ministru că oamenii nu ar trebui să fie îmbrăcați”, a subliniat oficialul, la insistențele presei. „Dacă nu s-a respectat undeva, este din pricina unei lipse de bun simț elementar”, a adăugat el. Ulterior, la insistențele jurnaliștilor, ministru a revenit și a completat: „Dacă cei de la pompe funebre au înmormântat oameni fără să respecte legea, atunci da, au făcut acest lucru de capul lor și nu are nimeni din acest minister de ce să-și ceară scuze pentru lucrul acesta”.

„Ceea ce reglementăm prin noua formă a ordinului este ca acest lucru să poată să fie verificat de către familie. Repet, e vorba de o verificare care e reglementată în plus acum”, a subliniat el.

Mai târziu, Vlad Voiculescu și-a cerut scuze pe Facebook pentru că ar fi preluat „o informație parțial greșită în dialogul cu reporterii”. „Într-adevăr, așa cum mai mulți reporteri au semnalat, o parte a celor decedați – și anume cei autopsiați (!) – conform vechiului ordin de ministru, persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 “se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac.” Majoritatea covârșitoare a persoanelor decedate infectate cu SARS-CoV-2 nu au fost autopsiate. Este de altfel o reglementare din data de 6 aprilie 2020 pe care nu o voi comenta ci o voi modifica în cursul zilei de astăzi”, a scris Voiculescu.

Acum, persoanele decedate din cauza COVID trebuie înmormântate în cel mai scurt timp posibil, în sicriu sigilat. La slujbă pot participa doar rudele de gradul 1 și 2, cu avizul DSP.

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române consideră că actualele prevederi, concepute sub presiunea izbucnirii epidemiei și a necunoscutului, sunt „draconice” și sunt de părere că legea trebuie modificată, deoarece nu „mai are nicio rațiune”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă