Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la TVR: În depozite avem 4000 de flacoane de Remdesivir. Nu avem un tratament efectiv specific pentru SARS-CoV-2. Avem combinații de medicamente

6 octombrie 2020, 20:35

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: La începutul lunii iulie, noi am folosit în terapia cu Remdesivir 11829 de flacoane. În acest moment, în depozite avem 4000 de flacoane. Acest tratament cu Remdesivir este un tratament care face parte din protocol, se adaugă la cel cu Hidroxiclorochină sau Kaletra la cazuri selectate pe anumite criterii pe care medicul curant le acceptă pentru pacientul respectiv. Noi trebuie să știm că e un tratament pentru 5 zile. L-am văzut și pe președintele Americii, a beneficiat de el tot pentru 5 zile. Dar nu trebuie să-l vedem ca pe un panaceu universal. Nu trebuie să-l vedem ca pe elementul salvator. Avem protocoale de tratament, avem vreo 5 antivirale care se dau în acest moment. Nu trebuie să ne gândim că toate merg ca un tratament specific. Merg ca un tratament care a fost în decursul timpului verificat din tot ce a însemnat clustere din țările care au trecut prin această boală. Și am văzut ameliorarea sau un efect pozitiv. Nu avem un tratament efectiv specific pentru SARS-CoV-2. Avem combinații de medicamente antivirale, de imunomodulatoare, de corticosteroizi, avem anticoagulante, pe care le folosim în diferite etape. Nu avem un tratament specific pentru acest lucru. Remdesivirul rămâne o alternativă în contextul în care este un antiviral și-l folosim împotriva unui virus.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite