Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunță verificări în toată țara la secțiile ATI. Controalele vor fi făcute de echipe complexe

16 noiembrie 2020, 08:37

Medici şi experţi avertizează că tragedii precum cea de la Piatra Neamţ pot oricând să se repete în alte spitale, dacă instalaţiile sunt suprasolicitate şi nu se respectă regulile de siguranţă.

Creşterea rapidă a cazurilor de COVID a forţat spitalele să mărească numărul de locuri la Terapie Intensivă.

Specialiştii avertizează însă că instalaţiile din spitalele vechi nu fac faţă la prea multe aparate, cu fluxuri mari de oxigen.

Multe dintre secţiile ATI nu au nici instalaţii anti-incendiu. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a fost duminică seară la Telejurnal, la Tema zilei, și a explicat ce controale urmează.

Noi încă de acum o săptămână am trimis Inspecția de stat în spitalele suport COVID pentru a evalua ce înseamnă pat de terapie intensivă, fiecare bolnav, prezența ventilatoarelor, evaluarea acestor ventilatoare. De mâine deja, echipele sunt mai complexe se alătura și cei de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și specialiști de la Agenția Internațională a Medicamentului și ai dispozitivelor  care vor evalua efectiv fiecare aparat din punct de vedere tehnic și fiecare rețea de gaze medicale. Avem niște spitale care vin dintr-un sistem medical de peste 30 de ani. Sunt multe dintre aceste spitale care au peste 40-50 de ani. Acele rețele care sunt făcute, poate nu au fost reevaluate. De aceea recomandările pe care le-am făcut periodic de la începutul acestei pandemii pentru fiecare unitate medicale, atunci când modernizăm forțat așa cum am făcut noi în acest an, verificăm și o putere energetică și o putere în oxigen, a declarat la Tema Zilei, Nelu Tătaru.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă