Ministrul propus pentru Turism: Pentru 2022 vor fi emise din nou tichetele de vacanță pentru lucrătorii din sectorul bugetar

Tichetele de vacanţă vor fi emise din nou, în anul 2022, şi vor funcţiona pentru salariaţii din sectorul bugetar, dar şi pentru cei din mediul privat, acolo unde agenţii economici vor dori acest lucru, iar pentru aceştia din urmă, mare parte din aceste cheltuieli vor fi compensate de la bugetul de stat, a declarat, miercuri seara, în Parlament, ministrul propus pentru Antreprenoriat şi Turism, Daniel Cadariu, după audierile din comisiile de specialitate.

24 Noiembrie 2021, 21:47 (actualizat 24 Noiembrie 2021, 22:00) |
Tichete de vacanță / FOTO: Autor: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

"Tot pentru partea de turism, pentru anul 2022 vor fi emise din nou tichetele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei pentru lucrătorii din sectorul bugetar, dar vor funcţiona şi pentru cei din mediul privat. Agenţii economici care doresc să emită aceste tichete de vacanţă vor putea deduce cheltuielile cu aceste sume. În măsura în care în perioada aceasta de aplicare a acestui program de guvernare economia va funcţiona şi încasările la buget vor fi suficient de mari, intenţionăm ca mare parte din aceste cheltuieli să le compensăm către agenţii economici de la bugetul de stat, dar asta ţine strict de mersul economiei", a spus Cadariu, citat de Agerpres.

Tichetele vor fi acordate de la începutul anului 2022.

Întrebat dacă aplicabilitatea voucherelor de vacanţă va fi limitată la staţiunile balneo şi la agroturism, Cadariu a răspuns: "Noi, acum, ca minister, trebuie să creăm strategii. Făcând analiza s-a constatat că anumite sectoare din domeniul turismului au rămas în urmă - staţiunile balneo şi turismul din mediul rural. Ţinta principală acolo este. Însă, în măsura în care există cerere, ele trebuie aplicate pentru toţi, pentru că după un an de activitate constaţi că la bugetul statului se întorc mult mai mulţi bani, pentru că ştim foarte bine că se pune în mişcare activitatea din domeniul turismului".

În ceea ce priveşte voucherele de vacanţă pentru mediul privat, ministrul propus la Turism a subliniat că se doreşte stimularea agenţilor economici ca să le ofere angajaţilor, însă compensarea acestor tichete depinde de un "dacă". "Din păcate, prea puţini dintre agenţii economici au optat pentru achiziţionarea acestor tichete de vacanţă pentru a le oferi salariaţilor. Noi considerăm că trebuie să îi stimulăm pe cât mai mulţi să facă acest lucru, de aceea am spus că dacă mersul economiei va permite vom încerca să compensăm de la bugetul de stat aşa ceva. Există un 'dacă'", a atras el atenţia.

Referitor la preţurile şi la calitatea serviciilor în turism oferite de sectorul românesc de resort, care de multe ori lasă de dorit, Daniel Cadariu consideră că într-o economie de piaţă fiecare este liber să îşi conducă afacerea cum crede de cuviinţă.

"Într-o economie de piaţă funcţionează cererea şi oferta. Într-o economie de piaţă fiecare este liber în ceea ce priveşte business-ul să procedeze cum crede de cuviinţă. Nu zic că rezultatul final este un rezultat bun şi că nu sunt cazuri în care turiştii români sunt descurajaţi de preţurile de la noi, fie că discutăm în unele cazuri de litoral sau de alte locaţii din zona de munte, însă aşa este într-o economie liberă, democratică. Dorim o economie de piaţă", a subliniat Cadariu.

În altă ordine de idei, el a indicat că există o problemă cu partea de promovare a agenţilor economici pe plan internaţional şi că trebuie adoptată o schemă de minimis pentru participarea individuală a acestora la târgurile şi la expoziţiile organizate în străinătate.

"Tot în ceea ce priveşte turismul, avem o problemă cu ceea ce înseamnă promovarea în plan internaţional, pentru că nu este încă adoptată o schemă de minimis care să permită participarea agenţilor economici individual la standurile României şi pot participa în momentul de faţă doar în cadrul asociaţiilor sau din partea UAT-urilor, dar nu o pot face individual. Trebuie să o adoptăm, este una dintre priorităţi", a precizat el.

Daniel Cadariu a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Antreprenoriatului şi Turismului, din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 11°C
IASI 2°C 11°C
CLUJ 5°C 4°C
CONSTANTA 11°C 15°C
CRAIOVA 6°C 7°C
BRASOV 7°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI