Ministrul Muncii, Violeta Alexandru: Nu facem controale în această perioadă, ci după criză. Facem apel la responsabilitatea angajatorilor

31 martie 2020, 09:48

„Nu se vor face controale în această perioadă. Dorința Guvernului Ludovic Orban este ca fondurile să ajungă cât mai repede la cei care au nevoie de ele. Sunt entități închise ca urmare a deciziilor autortiăților sau sunt afectate major pentru că această epidemie de coronavirus ne-a adus în situația de a ne lua măsurile de siguranță, ceea ce a avut efect asupra economiei. Nu se fac controale, avem încredere în cei care depun aceste solicitări, dar ulterior traversării acestor perioade, inclusiv faptul că ne propunem să recuperăm, ca stat, o parte din sume prin sprijinul Comisiei Europene, vor fi făcute verificări prin sondaj. Nu în această perioadă, ci ulterior perioadei de criză. (…) Nu se fac controale în această perioadă. Consider că statul trebuie să fie foarte aproape și rapid alături de cei care trec prin momente delicate, atât angajați, cât și angajatori în această perioadă. Nu înseamnă, însă, că nu vă solicităm responsonabiltate în condițiile în care vorbim despre bani publici. Declarația pe propria răspundere înseamnă o semnătură pentru veridicitatea infromațiilor prezentate sub precizarea că în măsura în care acestea sunt prezentate eronat, înseamnă fals în declarații, sancționate de legislația în vigoare”, a spus ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a reamintit că plata șomajului tehnic nu se face din fondurile anagajatorilor, ci direct de către stat. „Nu plătesc angajatorii, respectiv nu avansează niciun ban angajaților sau colaboratorilor de la dânșii. Guvernul va plăti aceste fonduri din care vor face plățile către angajați. Cei care depun începând de mâine (miercuri-n.red.), pentru a se închide luna martie, solicitări la AJOFM vor primi fondurile în maxim 14 zile. Nu avem intenția să prelungim activitatea AJOFM până în ultima zi din această perioadă. Așteptăm, începând de mâine (miercuri – n.red.), solicitările, pentru a le priocesa în regim de urgență”, a mai spus sursa citată.

Ministrul a explică faptul că, de îndată ce angajatorului primește fondurile guvernamentale și anume 75% din câștigul salarial al persoanei până la maximum 75% din câștigul salarial mediu brut, el va face plata către angajat în termen de trei zile.

„Cei care lucrează în alte forme contractuale și se vor adresa agențiilor județene pentru plăți și inspecțier socială vor depune solicitările, cererea și declarația, începând de mâine. Ele se vor procesa în regim de urgență. Termenul prevăzut în ordonanță este de 10 zile, dar nu vom aștepta până în ultimul moment, așa încât vă încurajăm să pregătiți documentele și să le depuneți la cele două entități menționate”, a spus Violeta Alexandru.

Toate documentele se depun online, a subliniat sursa arătată anterior. „Cele două instituții (AJOFM, AJPIS – n.red.), au dedicat adrese speciale de email, comunicate pe paginile de internet ale acestora. Niciun angajator nu va plăti de la el, urmând să i se ramburseze fondurile, ci stat va acoperi aceste cheltuieli din care anagahtorul va plăti mai departe angajații, respectiv cluburile sportive vor plăti sportivii contractați prin contracte de activitate sportivă, iar cei care lucrează sub alte forme de muncă vor primi banii direct de la stat”, a mai spus Violeta Alexandru. Mai mult, demnitarul a spus că angajatorii care pot să suplimenteze sumele acoperite de stat o pot face.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite