Ministrul Muncii, la TVR: Sprijinul pentru revenirea în activitate ar putea fi de 35%-45% din valoarea brută a costului salarial

5 mai 2020, 23:02

Violeta Alexandru: „Pentru o parte dintre salariații ale căror contracte au fost suspendate temporar, adică au intrat în șomaj tehnic, Guvernul a venit prompt, în numai o lună, adică peste media pe care țările europene au obținut-o în cursul acestei pandemii, prin măsurile luate, cu fonduri guvernamentale care să-i sprijine pe salariați, respectiv pe angajatori, prin acoperirea costurilor cu acești angajați aflați în șomaj tehnic.”

Sprijinul pentru revenirea în activitate ar putea fi de 35% – 45% din valoarea brută a costului salarial, fiind la început de tip fix şi apoi redus, pe măsură ce activitatea companiei este reluată, a afirmat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale: ” Urmează să decidem (cuantumul pentru măsurile de susţinere activă care presupun acoperirea unei părţi din costul salarial – n.r.) prin consultările pe care le avem. Avem direcţii care variază de la 35% – la 45%. Pe aici suntem cu discuţiile între noi şi partenerii sociali. Ţin cont de părerile acestora.”

Violeta Alexandru a menţionat că este posibil ca sprijinul să fie acordat timp de trei luni, cu posibilitatea prelungirii, dar într-un cuantum redus, pe măsură ce activitatea companiei este reluată.

Ministrul Muncii a precizat că sprijinul va fi calculat la valoarea brută din costul salarial pentru că se doreşte „să se imprime această cultură a plăţii contribuţiilor către stat”: „Rămâne să decidem care este perioada de acordare a acestui sprijin pentru revenirea în activitate. Cel mai probabil, în prima parte va fi un sprijin fix, după care sprijinul va scădea, pe măsură ce activitatea respectivei entităţi economice se reia. Deci, va fi un sprijin care va fi la început într-un anumit cuantum, după care va scădea.”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite