Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunță reînceperea lucrărilor de ecologizare la fosta exploatare minieră din Bălan

Ministrul Mediului Tanczos Barna
Ministrul Mediului Tanczos Barna
1 aprilie 2021, 17:39

„Este unul dintre cele mai importante obiective miniere care trebuie închise din judeţul Harghita. Problema este că lucrările de închidere minieră s-au blocat cam de un an jumătate, sunt nişte probleme administrative, de fapt, o neînţelegere între autorităţi şi firma care execută lucrările de construcţie şi una din priorităţile noastre a fost ca aceste lucrări să fie demarate, să înceapă. Deci, noi am reuşit să deblocăm situaţia şi se reiau în primăvara aceasta lucrările de închidere. Practic, se vor continua lucrările la lucrarea hidrotehnică prin care pârâul Vărsăroaia este adus în Olt, pentru ca scadă presiunea asupra locuitorilor din Sândominic, pentru că ştim foarte bine că la viituri mari dacă vechea galerie nu poate să preia apele pârâului Vărsăroaia existe riscul ca să avem probleme cu halda de steril numărul 4”, a declarat Tanczos Barna la Bălan.

Ministrul a precizat că acest demers este extrem de important, întrucât prin nefectuarea lucrărilor se aduce un prejudiciu imens mediului.

„Reluarea lucrărilor este foarte importantă deoarece este unul din cele mai mari obiective miniere din judeţul Harghita şi, practic, prin neefectuarea lucrărilor acestora aducem un prejudiciu imens mediului. Pentru că, de exemplu, apele de mine, dacă nu executăm staţiile de epurare, să stingem poluările pe cursul Oltului superior, acestea au un impact semnificativ asupra speciilor de peşti endemici din râul Olt. Lucrările de punere în siguranţă a iazurilor de decantare, respectiv lucrările acestea hidrotehnice de deviere a pârâului sunt esenţiale pentru a pune în siguranţă locuitorii comunei Sândominic”, a mai precizat Tanczos Barna.

Potrivit secretarului de stat Szep Robert, construcţia galeriei pentru devierea apelor pârâului Vărsăroaia este finalizată în proporţie de 68-70%. Acesta a mai anunţat că s-au purtat discuţii cu reprezentanţii ConversMin, pentru deschiderea unui nou obiectiv minier de închidere şi ecologizare.

„A doua temă pe care dorim să o subliniem este faptul că am discutat la nivelul ConversMin-ului astfel încât, pe pârâul Minei, acolo unde există surpări destul de dese, mai ales primăvara şi toamna, a haldelor de steril care sunt depozitate de o parte şi de alta a pârâului, acolo există posibilitatea să iniţiem un act normativ privind deschiderea unui nou obiectiv minier de închidere şi ecologizare, pentru că surpările acestea produc înfundarea podeţelor din aval de aceste halde şi periclitează locuitorii care stau în zona respectivă, adică se pot inunda curţile, respectiv să avem probleme chiar şi mai mari cu surpările acestea”, a precizat secretarul de stat.

Sucursala Minieră Bălan şi-a încetat oficial activitatea în iunie 2006. Sute de muncitori au rămas atunci fără locuri de muncă. Primele lucrări de ecologizare şi conservare au început în anul 2012.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite