Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Ministrul Mediului sesizează organele de cercetare penală privind situația de la incineratorul de deșeuri periculoase de la Brazi

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, va trimite către autoritățile de cercetare penală dosarul cu rezultatele Corpului de Control privind situația de la incineratorul de deșeuri periculoase de la Brazi.

17 Ianuarie 2020, 11:37 (actualizat 17 Ianuarie 2020, 11:48) |
Deșeuri. Groapă de gunoi

"De la preluarea mandatului de ministru zeci de locuitori din zonă mi-au semnalat situaţia extrem de gravă de la Brazi şi totodată mass media a relatat amplu situaţia surprinsă incognito aici în mai multe rânduri (...) Nu ne jucăm cu viața oamenilor, mai ales că statistica poluării şi a afecţiunilor respiratorii este la cote alarmante. În luna decembrie am dispus două controale, unul pe fond, condus de Garda Naţională de Mediu, Garda de Mediu Prahova, Garda de Mediu Bucureşti, la operatorul economic pentru a verifica sesizările şi totodată am trimis corpul de control al ministrului pentru a verifica dacă în ultimii ani instituţiile din subordinea Ministerului Mediului şi-au făcut treaba cu profesionalism şi şi-au îndeplinit sarcinile prevăzute prin lege de verificare şi sancţionare a oricăror abateri", scrie ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, în ultimii ani, operatorul economic a fost vizat, în mai multe rânduri, atât de controale de rutină, cât şi în urma sesizărilor, fiind dispuse sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor actului de reglementare, nerealizarea măsurilor impuse și a conformării instalației, precum și a nerespectării regimului deșeurilor.

"Deşi avea obligaţia ca deşeurile medicale, până la incinerare, să fie depozitate în camera frigorifică, ele erau depozitate pe o platformă sub cerul liber alături de celelalte deşeuri. Deşi avea obligaţia de a depozita pe o platformă betonată de 480 mp, deşeurile erau depozitate neconform, pe o suprafaţă neamenajată, de zece ori mai mare, aproximativ 5.000 mp, inclusiv pe sol. Înţeleg din raportul din decembrie al celor de la Garda Naţională de Mediu că o serie de măsuri urgente i-au fost trasate cu termen de implementare până pe 15 februarie 2020, iar în caz de neîndeplinire propunerea este de suspendare a activităţii. Totodată, vreau să vă anunţ că în urma raportului Corpului de Control al Ministrului, am decis să trimit dosarul către organele de cercetare penală, fiind identificate, în opinia noastră, o serie de abateri foarte grave, pe care, dacă îmi permiteţi, nu aş dori să le comentez acum, aşteptând să văd cum evoluează dosarul", a precizat Costel Alexe.

Ministrul de resort a efectuat, joi, un control inopinat la incineratorul de deșeuri periculoase de la Brazi, unde a verificat situația reclamată de către locuitorii din zonă.

Incineratorul este operat de către Eco Burn, ce a intrat pe piața românească în anul 2008, conform informațiilor existente pe site-ul companiei.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 9°C
IASI 10°C 9°C
CLUJ 6°C 5°C
CONSTANTA 8°C 8°C
CRAIOVA 10°C 10°C
BRASOV 6°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Februarie 2020, 13:17
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-02-2020
Deschidere: 10204.97
Maxim: 10204.97
Mimim: 10165.34
Variatie: -0.21%
SIF4
0.92
0.43%
BRD
16.30
0.25%
FP
1.37
0.36%
TLV
2.59
0.39%
SIF3
0.45
0.89%
RMAH
0.50
0%
SNG
35.90
0.14%
SIF5
2.71
0.37%
TGN
331.00
3.24%
COTE
81.80
0%
ARHIVĂ ȘTIRI