Ministrul Mediului lucrează la un nou program Rabla pentru electrocasnice

26 aprilie 2017, 10:12

România ocupă ultimul loc în Europa la capitolul reciclare. Mai puțin de 5% din produsele de care nu mai avem nevoie sunt refolosite, potrivit Eurostat. Aruncate la întâmplare, deșeurile metalice rămân printre cele mai periculoase surse de poluare.

Ministerului Mediului vrea să stimuleze și reciclarea electrocasnicelor și pregătește un program similar cu RABLA pentru mașini. Ar urma să înceapă în vară, iar cei care vor cumpăra frigidere, aragaze, maşini de spălat pot primi un bonus de la stat. Trebuie, în schimb, să trimită la reciclare un electrocasnic uzat.

Valoarea bonusului și detaliile programului vor fi stabilite de autorități, în urma discuției cu reprezentanții centrelor de reciclare și cu retailerii.

Implicarea statului în achiziția de electrocasnice ar fi o premieră pentru România. Până în prezent, doar retailerii au susținut, prin promoții, schimbul de produse de uz casnic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite