Ministrul Mediului a aflat despre poluarea din Bucureşti de pe Facebook

Ministrul Mediului Costel Alexe
Ministrul Mediului Costel Alexe
2 martie 2020, 12:39

„Deci ministrul a aflat în jurul orei 4 dimineaţa pentru că mă întorceam din Maramureş. Cred că primele ieşiri în spaţiul public, mă refer pe Facebook, de la cetăţeni din Bucureşti, le-am sesizat în jurul orei 4”, a declarat Costel Alexe, luni, într-o conferință de presă.

Totodată, Garda de Mediu, instituția care trebuie să fie cel mai bine informată despre arderile necontrolate, a aflat despre norul de poluare de la minister.

„Şi Garda de Mediu la ce oră a aflat? La orele 6.30, deci prin minister. Vreau să va spun că am făcut toate verificările”, a spus Mărioara Gătej, comisar şef Garda de Mediu.

Costel Alexe, ministrul Mediului, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă că a solicitat demiterea conducerii Agenției pentru Protecția Mediului București (APM), în condițiile în care agenția are mari probleme de comunicare și de management.

„Avem și în minister un elefant – ANPM, care, în acest moment are carențe de comunicare și management… Am solicitat demiterea conducerii APM București”, a spus Costel Alexe.

Acesta a declarat că nu este admis ca, atunci când există situații de depășire a limitelor de poluare, așa cum a fost cea din noaptea de duminică spre luni, ministerul să fie anunțat cu întârziere de APM.

În noaptea de duminică spre luni, aplicaţiile care măsoară calitatea aerului din Bucureşti au înregistrat depăşiri extrem de mari ale cantităţilor de particule în suspensie, chiar şi de 10 ori peste maximul admis. Ministrul Mediului a precizat că poluarea provine de la arderile necontrolate din Bucureşti şi din judeţul Ilfov.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite