Ministrul Marcel Boloș, la TVR Info: Cardul de energie se acordă pe gospodărie, nu pe beneficiar. Acceptăm și plata datoriilor restante

23 ianuarie 2023, 22:04

Cardul primit ca ajutor de la stat va putea fi folosit şi pentru plata unor facturi restante, din luna august încoace, sau pentru decontarea lemnelor de foc deja plătite de beneficiari.

Marcel Boloş, ministrul fondurilor europene: Relevant în acordarea ajutorului de încălzire este locul de consum. O gospodărie are un singur consum energetic, fie că vorbim despre facturile la energia electrică, factura la gazele naturale, încălzirea la bloc, lemnele de foc, peleții. Sunt, spre exemplu, situații în care un loc de consum are maxim 8 beneficiari, colocatari care locuiesc acolo, nu eliberăm 8 carduri de energie, ci doar un singur card. Fac precizarea aceasta foarte importantă că nu intenționăm să sprijinim acele locuri de consum unde nu locuiește efectiv beneficiarul ajutorului de încălzire. Important de reținut că se pot prezenta documente, inclusiv facturi care au fost emise începând cu luna august 2022, deci acceptăm și plata datoriilor restante.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă