Ministrul Lucian Bode, despre respingerea României în Schengen: Este total inacceptabil să schimbi reguli în timpul procesului sau la finalul lui. Din păcate, unii actori non-UE se pot bucura

Lucian Bode
Lucian Bode
8 decembrie 2022, 17:56

Declarații Lucian Bode:

– Am asistat astăzi la un moment de cumpănă, nu doar pentru România, pentru UE, în ansamblul ei

– am fost din nou martorii modului în care principiile care stau la baza UE și creării spațiului de libertate, securitate și justiție au fost umbrite de interese politice interne ale unui stat membru – Austria

– După ce în februarie a confirmat că susține aderarea la Spațiul Schengen, a aderat la declarația comună a statelor Forumului Salzburg pe 16 noiembrie, și și-a reafirmat susținerea pentru România, ulterior, pe 18 noiembrie a declarat că nu mai susține, iar astăzi a respins decizia propusă de președinția cehă.

– este o decizie profund injustă – în primul rând pentru România și cetățenii români, care au dovedit în toți acești ani – de la aderarea în UE, în 2007, – un atașament profund pentru Uniune, pentru consolidarea proiectului european și pentru cooperare deschisă și loială cu toți partenerii europeni

– este o decizie care desconsideră cu bună știință faptul că prevederile actului de aderare au fost îndeplinite și concluziile obiective ale unor misiuni de evaluare rezultate cu bună credință și transparent, fiind invocate argumente din domenii conexe

– este o decizie care afectează credibilitatea noastră, a tuturor, ca uniune de reguli și principii

– este total incacceptabil să schimbi reguli în timpul procesului sau la finalul procesului, cum s-a întâmplat astăzi cu noi

– problemele interne cu care se confruntă Austria nu pot fi imputate României. Am demonstrat acest lucru cu cifre, la ultimele întâlniri de la Viena. România nu poate fi sancționată nemeritat și nejustificat pentru situația internă din Austria. Suntem solidari, am oferit soluții constructive, sprijin, dar nu suntem noi responsabili de situația internă din Austria.

– din păcate, aspirațiile și interesele a milioane de români, cetățeni europeni, dar și normele juridice europene au fost puse pe locul doi, în fața agendei politice unui stat membru. Cuvinte precum unitate, încredere, parteneriat, solidaritate, sunt des folosite atunci când încercăm să definim principiile de funcționare ale Spațiului Schengen. Astăzi aceste principii au fost călcate în picioare

– Votul împotriva propunerii președinției cehe nu este un vot împotriva României, este un vot împotriva UE în ansamblul său, și împotriva unității noastre de care, unii actori, din păcate, unii actori non-UE se pot bucura.

– în îndelungata sa istorie, României i s-au făcut multe nedreptăți, de cele mai multe ori la realizarea acestora a pus umărul Rusia. Simțim că Rusia e pe cale să se mai bucure odată, de încă o nedreptate care i se face României. Mulțumesc încă o dată Comisiei, președinției cehe, statelor membre, instituțiilor și agențiilor europene care au susținut permanent proiectul nostru de aderare la Spațiul Schengen.

– gândurile mele se îndreaptă către colegii de acasă, ofițerii și subofițerii ai Poliției de Frontieră, ai Poliției naționale, ai Jandarmeriei Române, precum și tot personalului MAI și al celorlalte ministere care au luat parte la acest proiect, având convingerea că munca lor, la final, va fi răsplătită.

– efoturile noastre nu se vor opri până când România nu-și va primi locul în rândul marii familii europene. Aderarea la Spațiul Schengen rămâne obiectivul de țară al României. Am convingerea că vom repara această nedreptate făcută României, pentru că principiile UE vor prevala intereselor izolate de moment.

– ne vom recalibra pașii pentru demersul din următorul Consiliu, sub președinția Suediei, și lucrurile merg înainte.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite