Ministrul Stelian Ion: Dacă programul de guvernare nu este respectat, la un moment dat se pune problema ruperii unei Coaliții. Nu suntem acum în acel moment. Dar pașii care se fac sunt în această direcție

Invitat marți seara la Tema Zilei, ministrul Justiției Stelian Ion a vorbit despre ce înseamnă blocarea desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) și ce urmări poate avea din punct de vedere politic, în condițiile în care în Coaliție nu există încă un consens pe acest subiect.

13 Iulie 2021, 16:02 (actualizat 14 Iulie 2021, 16:35) |

Referindu-se la blocajul în care se află acum negocierile privind desființarea Secției Speciale, Stelian Ion a spus că "Orice Coaliție are anumiți parametri în care poate funcționa". Și a continuat: "Dacă promisiunile programului de guvernare nu sunt respectate, la un moment dat se pune problema ruperii unei Coaliții. Nu suntem acum în acel moment. Dar acești pași care se fac sunt în această direcție. Faptul că nu găsim o variantă care se află pe masa noastră, care a fost confirmată de Comisia de la Veneția. (...) Varianta Guvernului este cea corectă pentru că respectă niște principii, respectă programul de guvernare și angajamentele pe care ni le-am asumat: desființarea SIIJ, refacerea competenței DNA pe chestiuni de magistrați, pentru că respectă ce ne-a spus Comisia de la Veneția care ne-a trimis un aviz favorabil, pentru că eliminăm din tot acest zbucium legat de Justiție, eliminăm un punct foarte vulnerabil creat în 2018, pentru a crea un mecanism de presiune la adresa magistraților".

Ministrul a spus că, din punctul lui de vedere, păstrarea Secției Speciale înseamnă că este atacată Justiția, "pentru că, dacă această secție va continua să existe, va exista o vulnerabilitate foarte mare pe lupta împotriva corupției, pe independența magistraților. De aceea miza e foarte mare".

Stelian Ion crede că "e puțin probabil să se ridice MCV-ul (n.r., Mecanismul de Cooperare și Verificare) dacă nu e îndeplinit corect acest obiectiv și dacă vom căuta să păcălim opinia publică desființând Secția Specială și mutând-o la Parchetul General".

Csoma Botond - liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Daniel Fenechiu - senator PNL și Ionuț Moșteanu - liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaților au dezbătut subiectul și și-au exprimat punctele de vedere.

Csoma Botond - liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, a transmis ministrului Justiției "să se uite în ograda lui și să nu se preocupe de problemele din Polonia și Ungaria". El a spus că ipoteza potrivit căreia MCV-ul nu se va ridica din cauza neîndeplinirii obiectivului legat de SIIJ "este falsă".

Ionuț Moșteanu - liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaților: "Trebuie să găsim o soluție să mergem înainte, orice altă alternativă la această Coaliție ar fi un dezastru pentru România".

Daniel Fenechiu - senator PNL: "Soluția va fi găsită politic, dacă dăm garanții de independență magistraților. Consensul din Coaliție se va repeta în Parlament".

-----------------------------------------------------------------------------------

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a anunţat luni că Parlamentul se poate întruni în sesiune extraordinară pentru a discuta proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), după ce a fost primit în acest sens un aviz favorabil din partea Comisiei de la Veneţia, subliniind că aşteaptă ca Senatul să pună pe ordinea de zi acest proiect săptămâna viitoare.

Stelian Ion a explicat că, miercuri, va prezenta în şedinţa coaliţiei de guvernare avizul dat de Comisia de la Veneţia, după care Parlamentul ar trebui să se întrunească în sesiune extraordinară.

"Parlamentul se poate întruni în sesiune extraordinară fără nicio grijă, pentru că are soluţiile corecte propuse de Guvern şi vreau să îi mulţumesc premierului Florin Cîţu pentru sprijinul faţă de acest proiect. De altfel, în programul de guvernare este prima măsură de la capitolul Justiţie care ar fi trebuit luată. Proiectul a fost blocat în Parlament. Deci varianta corectă ar fi cea propusă de Guvern şi acesta este mesajul pe care îl voi duce în coaliţie miercuri. Am stabilit la întâlnirea anterioară în cadrul coaliţiei că se va propune sesiune extraordinară pentru a rezolva această problemă, pentru a desfiinţa SIIJ, în maximum două săptămâni de la primirea avizului. Iată, astăzi, am primit avizul. Dacă nu săptămâna aceasta, săptămâna viitoare deja ar fi de aşteptat o sesiune extraordinară pentru desfiinţarea SIIJ. (...) Sunt chestiuni importante, care vor fi analizate, desigur, în zilele următoare, toate paragrafele acestui aviz, care are nu mai puţin de 14 pagini. Solicit aşadar colegilor senatori să ia degrabă, aş spune, în discuţie acest proiect, să dea raport în Comisia juridică şi mai departe să se dea un vot final în cadrul Senatului"
, a declarat Stelian Ion, într-o conferinţă de presă.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 26°C
IASI 17°C 17°C
CLUJ 16°C 17°C
CONSTANTA 25°C 22°C
CRAIOVA 26°C 25°C
BRASOV 20°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI