Ministrul Justiției: Am observat cum activitatea Ministerului Public s-a îndepărtat de la rolul de garantare a drepturilor și libertăților cetățenilor

Scandalul protocoalelor dintre justiţie şi SRI pune acum sub semnul întrebării şi activitatea procurorului general Augustin Lazăr. Ministrul Justiţiei anunţă că îi evaluează activitatea pentru că s-ar fi îndepărtat de la rolul său constituţional, iar una dintre probleme este un protocol semnat în 2016. Augustin Lazăr se apără: scandalul protocoalelor este fals, iar Parchetul pe care îl conduce nu a încălcat niciodată legea.

27 August 2018, 11:09 (actualizat 27 August 2018, 22:00) |
Replici dure, de la distanță, între ministrul Justiției și procurorul general
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Ministrul Justiţiei a anunţat încă de sâmbătă pe reţelele de socializare că a venit momentul ca şi Augustin Lazăr să fie evaluat. Apoi a explicat şi de ce a cerut o verificare a activității manageriale a procurorului general al României.

Decizia de demarare a procedurii de evaluare a procurorului general nu a venit din senin nici circumstanțial. Eu am observat de-a lungul timpului și probabil ați observat și dvs cum Ministerul Public s-a îndepărtat treptat, treptat de la rolul constituțional. Eu am observat cum activitatea Ministerului Public s-a îndepărtat progresiv de la rolul de garantare a drepturilor și libertăților cetățenilor, a declarat Tudorel Toader.

Primul anunţ despre evaluarea lui Augustin Lazăr a apărut după ce Darius Vâlcov, consilierul premierului, a publicat pe retelele de socializare, pe 23 august, un protocol semnat intre Parchetul General si SRI. El a precizat că a fost desecretizat un protocol iniţial abrogat încă din 2009, dar ar fi în vigoare unul nou, semnat în 2016.

Procurorul general spune că ministrul Justiției a fost ținut la curent, prin mai multe adrese, cu existența protocoalelor secrete și situația acestora. Augustin Lazăr a prezentat public protocoalele şi a explicat cine are competența de a verifica legalitatea unui astfel de protocol.

Ministrul a precizat: Voi face evaluarea în max 30 de zile, voi prezenta public rezultatele. Eu nu aș spune de acum că vor fi negative sau vor fi pozitive, dar ca și în precedent, voi face o radiografie a activității manageriale desfășurată de către procurorul general și voi trage o concluzie. Vă voi invita la Ministerul Justiției când voi prezenta raportul.

Să nu vă așteptați ca în cele 30 de zile care urmează toată să vorbesc despre procurorul general, toată ziua să vorbesc despre acestă evaluare, a conchis ministrul Justiției.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 12°C
IASI 12°C 9°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 15°C 12°C
CRAIOVA 16°C 16°C
BRASOV 10°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI