Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, l-a schimbat din funcție pe șeful Jandarmeriei Române

5 august 2019, 18:04

„Astăzi am luat câteva decizii organizatorice care au ca scop creșterea nivelului de siguranță al cetățeanului, dar și de încredere în Ministerul Afacerilor Interne și în instituțiile din subordine. În acest sens, am dispus încetarea împuternicirii în funcție a șefului Jandarmeriei Române, domnul Cătălin Ionuț Sindile, și l-am împuternicit în această funcție pe generalul de brigadă Constantin Florea. Domnul general a ocupat până acum funcție de inspector șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi, are o experiență în Jandarmerie de aproape 30 de ani și este unul dintre puținii generali ai Jandarmeriei Române”, a declarat Mihai Fifor la sediul MAI.

Ministrul interimar de Interne i-a cerut măsuri imediate noului șef al Jandarmeriei.

„Principala mea așteptare de la generalul Florea este să facă de îndată o analiză a Inspectoratului de Jandarmi, a Jandarmeriei Române, urmând ca acesta să-mi prezinte în maximum o săptămână primele măsuri pentru eficientizarea activității acestei instituții”, a completat Fifor.

Mihai Fifor a anunțat și înlocuirea purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, cu Georgian Drăgan, până acum purtător de cuvânt al Poliției Române.

Pe 21 septembrie 2018, Cătălin Ionuț Sindile a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă, în dosarul violențelor de la protestul din 10 august 2018 din Piața Victoriei, reamintește Mediafax.

Cătălin Ionuț Sindile a fost împuternicit în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române pe 15 august 2018, imediat după scandalul iscat de violențele de la mitingul din Piața Victoriei.

Viitorul șef al Jandarmeriei, Constantin Florea, în vârstă de 53 de ani, este inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi „Mihai Bravul” din Craiova. Între 2005 și 2009, el a fost comandant adjunct al Grupării de Jandarmi Mobile „Frații Buzeşti” Craiova. Înainte a deținut funcția de adjunct al comandantului şi Şef de stat major al Comandamentului de Jandarmi Județean Dolj.

Constantin Florea a absolvit Colegiul Național de Apărare, dar și Colegiul Național de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” Bucureşti.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite