Ministrul german al Apărării: Suntem uniţi, Putin nu a contat pe acest lucru

Baza Mihail Kogălniceanu
Baza Mihail Kogălniceanu
2 martie 2022, 06:25

ACTUALIZARE 15.34: Ea a susţinut o declaraţie de presă, alături de omologul său român, Vasile Dîncu, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

„Suntem uniţi nu doar în Uniunea Europeană, ci şi în cadrul Alianţei NATO. Suntem determinaţi, suntem uniţi, Putin nu a contat pe acest lucru atunci când a început să-şi realizeze fanteziile de a redeveni o mare putere. Putin a atacat brutal Ucraina şi a acceptat că vor fi oameni care vor suferi, care vor fi supuşi violenţelor, care se vor refugia, care îşi vor părăsi casele, din calea războiului. Putin a fost surprins de această unitate a noastră, de această determinare şi iată că face paşi înapoi”, a arătat Lambrecht, potrivit traducerii oficiale.

Totodată, a adus un omagiu cetăţenilor Ucrainei.

„În acest context trebuie să spunem cât de curajoşi sunt ucrainenii care luptă pentru democraţie, pentru pace şi pentru libertate. Sunt nişte valori comune, pe care le împărtăşim cu toţii şi împreună cu toţii trebuie să le apărăm”, a punctat ministrul german.

Ea a arătat că „este important să arătăm această cooperare pe care o avem în cadrul NATO prin măsuri concrete, prin paşi concreţi”.

„De aceea mă aflu astăzi aici, pentru a întâlni soldaţii germani care sunt staţionaţi în România, pentru a-mi face o imagine proprie despre situaţia de aici”, a adăugat Christine Lambrecht.

Şi ministrul Vasile Dîncu a spus că „Rusia a subestimat unitatea şi determinarea noastră”.

„Atacul Rusiei împotriva Ucrainei trebuie să înceteze, iar dialogul şi diplomaţia trebuie să redevină principalele instrumente pentru a rezolva orice disensiune, având bună credinţă, respect pentru integritatea teritorială a naţiunilor suverane şi respectul dreptului internaţional”, a arătat Vasile Dîncu.

Potrivit MApN, în prezent, detaşamentul german dislocat în România este format din aproximativ 75 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi şase aeronave Eurofighter Typhoon, care execută, alături de militarii Forţelor Aeriene Române şi Forţelor Aeriene Italiene, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO.

Forţele Aeriene Germane au mai fost prezente în România, în vara anului 2021 alături de Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în baza Declaraţiei comune privind interoperabilitatea aeronavelor Eurofighter Typhoon pentru executarea în comun a misiunilor de poliţie aeriană.

Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

_______________________________________________________________

În prezent, conform MApN, detaşamentul german dislocat în România este format din aproximativ 75 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi şase aeronave Eurofighter Typhoon, care execută, alături de militarii Forţelor Aeriene Române şi Forţelor Aeriene Italiene, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO.

Forţele Aeriene Germane au mai fost prezente în România, în vara anului 2021, alături de Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în baza Declaraţiei comune privind interoperabilitatea aeronavelor Eurofighter Typhoon pentru executarea în comun a misiunilor de poliţie aeriană.

Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precizează MApN.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă