Ministrul francez al Apărării a anunțat la București decizia de dislocare a unei escadrile de avioane RAFALE pentru misiunile de poliție aeriană din România

3 noiembrie 2022, 21:00

După ce a fost în poligonul Cincu, oficialul francez s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă și cu omologul său român, Angel Tîlvăr.

În întâlnirile cu oficialii români, s-a discutat despre importanța strategică a regiunii Mării Negre.

Ministrul Forțelor Armate din Franța a anunțat decizia de dislocare a unei escadrile de avioane de vânătoare RAFALE, în executarea misiunilor de poliție aeriană în România.

„Franța, alături de ceilalți aliați, a andosat importanța majoră a Mării Negre, care a fost reflectată pentru prima dată ca zonă de interes strategic în noul concept strategic al Alianței. De asemenea, a fost înțeleasă și nevoia exprimată de atâtea ori de România de a avea o abordare echilibrată și unitară pe întregul Flanc Estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră”, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

Sebastien Lecornu a felicitat România pentru „eforturile importante din domeniul combaterii efectelor hibride” ale războiului dus de Rusia în Ucraina, în speciale cele care privesc transportul cerealelor. „Vă felicit pentru această investiţie şi politică, dar şi concretă, materială”, a declarat el.

Oficialul francez a mai spus că efectivul grupului de luptă va ajunge în curând la 1.000 de militari.

În ceea ce priveşte dispozitivele de apărare sol-aer ale Franţei de pe teritoriul României, el a apreciat că „şi dacă acest conflict din Ucraina ar înceta mâine, apărarea aeriană este o chestiune de 10-15-20 de ani, pentru că este o miză strategică”, notează Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă