Virgil Popescu, la reuniunea informală a Consiliului Energiei de la Stockholm: România este interesată de implementarea unui mecanism pentru cumpărarea de energie electrică care să asigure predictibilitate pe termen lung

Ministrul Energiei Virgil Popescu
Ministrul Energiei Virgil Popescu
28 februarie 2023, 16:40

Miniștrii Energiei și cei ai Transporturilor au participat, de asemenea, la o reuniune comună pe tema accelerării tranziției energetice în sectorul mobilității prin politici energetice sustenabile.

Ministrul Popescu a reiterat faptul că România susține o reforma eficientă a pieței care să conducă la limitarea efectului prețului la gaze naturale asupra prețului la energie electrică. În acest sens, România este interesată de implementarea unui mecanism al contractelor pentru diferență sau al acordurilor pentru cumpărarea de energie electrică (Power Purchase Agreements) care să asigure predictibilitate pe piața de energie electrică pe termen lung și să stimuleze investiții în noi capacități de producție în domeniul energiei regenerabile și nucleare.

Ministrul Virgil Popescu a susținut, de asemenea, importanța unor mecanisme de capacitate care să asigure securitatea în aprovizionare în situații de urgență, cu utilizarea gazului natural și inclusiv a cărbunelui.

Comisia Europeană urmează să prezinte o propunere legislativă privind reforma designului pieței de energie electrică în prima parte a anului 2023, ca urmare a finalizării consultărilor publice.

Miniștrii Energiei au avut un schimb de opinii cu privire la opțiunile de modificare a designului pieței de energie electrică în sensul limitării efectelor negative ale unor potențiale crize energetice viitoare și asigurării unor prețuri stabile pentru consumatori și industrie.

În ceea ce privește perspectivele pentru decarbonizarea sectorului transporturilor, ministrul Popescu a accentuat importanța unei abordări coordonate la nivelul factorilor de decizie, în sensul implementării tehnologiilor potrivite pentru fiecare sector.

Decarbonizarea transporturilor va include atât aspecte de infrastructură (puncte de încărcare electrică pentru vehicule) cât și stimulente financiare pentru utilizarea unor mijloace mai curate.

În marja Consiliului informal, ministrul Energiei a participat, de asemenea, la o reuniune de coordonare cu statele membre Like-Minded în domeniul energiei nucleare, confirmând suportul României pentru promovarea acestei surse de energie indispensabile pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare ale UE și pentru asigurarea securității în aprovizionare.

Miniștrii Energiei din statele membre participante au agreat intensificarea cooperării asupra unor aspecte cheie precum noi proiecte nucleare, cercetare și inovație, asigurarea competențelor și a forței de muncă calificate.

Următoarea reuniunea a Consiliului Energiei va avea loc pe data de 28 martie, la Bruxelles.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite