Ministrul Energiei, Virgil Popescu: Salut declarația președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care urmează să propună plafonarea prețului la gaze naturale pentru importul din Federația Rusă

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a salutat vineri după-amiază declaraţia preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind propunerea de plafonare a gazelor importate din Federaţia Rusă şi consideră că reprezintă o nouă dovadă că instituţiile de la Bruxelles sunt pregătite să adopte măsuri pentru stoparea jocurilor de interese de pe piaţa europeană.

02 Septembrie 2022, 18:05 (actualizat 02 Septembrie 2022, 18:14) Știrile TVR |
Virgil Popescu

"Ca ministru al Energiei, salut declarația președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care urmează să propună plafonarea prețului la gaze naturale pentru importul din Federația Rusă. O nouă dovadă că instituțiile de la Bruxelles sunt pregătite să adopte măsuri care să stopeze jocurile de interese de pe piața europeană, care ne afectează pe toți. În plus, cele mai puternice state ale lumii pregătesc, în G7, plafonare și pentru prețul petrolului rusesc", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

VEZI și Miniștrii de Finanțe din G7 sunt de acord cu o plafonare a prețurilor produselor petroliere și a țițeiului provenit din Rusia

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat astăzi că a sosit momentul să fie stabilită o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa, pentru a lupta contra încercărilor preşedintelui Vladimir Putin de a manipula piaţa europeană a energiei.

VEZI și Președinta Comisiei Europene: Europa trebuie să plafoneze preţul gazului rusesc

De asemenea, conform agenției Reuters, preşedinta Comisiei Europene a cerut măsuri pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepţionale pe care le fac furnizorii de electricitate din actuala criză a gazelor, iar banii să fie folosiţi pentru sprijinirea companiilor şi a cetăţenilor vulnerabili.

Totodată, miniştrii de Finanţe din G7 (principalele ţări industrializate din lume) au anunţat, într-o declaraţie comună, că intenţionează să implementeze o plafonare a preţurilor produselor petroliere şi a ţiţeiului provenit din Rusia.

Pe de altă parte, Virgil Popescu a reiterat, referitor la Ordonanţa de Urgenţă ce modifică OUG 27/2022, că prin noul pachet de măsuri populaţia este protejata pentru încă un an de zile, respectiv până la 31 august 2023, instituţiile publice, spitalele, şcolile, furnizorii de servicii sociale, IMM- urile, industria alimentară sunt protejate, bugetul României este protejat şi specula va fi aspru taxată, punându-se ordine în piaţă.

"Prevederile din OUG se raportează la legislaţia europeană şi tocmai de aceea dialogul cu instituţiile europene se realizează.(...) Vă asigur că voi notifica şi prezenta OUG în data de 9 septembrie la reuniunea Consiliului de Miniştri ai Energiei de la Praga şi vom lua în continuare cele mai bune măsuri pentru ca românii şi economia României să fie protejaţi în această perioadă.(...) Datoria noastră este să protejăm gospodăriile românilor şi economia noastră de jocurile de piaţă instrumentate hibrid după invazia Ucrainei de Rusia şi de lăcomia speculanţilor", a mai scris ministrul.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C 2°C
IASI 0°C 0°C
CLUJ -2°C -1°C
CONSTANTA -1°C -1°C
CRAIOVA -2°C 0°C
BRASOV -5°C -3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI