Ministrul elen al Finanţelor a anunțat că Grecia intenţionează ca în 2024 să listeze la bursă aeroportul din Atena

Grecia intenţionează să listeze la bursă aeroportul internaţional din Atena în 2024, a declarat, marţi, ministrul elen al Finanţelor, Kostis Hatzidakis, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

19 Septembrie 2023, 14:49 (actualizat 19 Septembrie 2023, 15:00) Știrile TVR |
Aeroportul din Atena

Acţionarii aeroportului şi-au dat acordul pentru vânzarea unei participaţii de 30%, deţinută în prezent de Agenţia pentru Privatizare din Grecia (HRADF), operaţiune care iniţial urma să se deruleze în prima jumătate a acestui an, a precizat un oficial din conducerea HRADF.

Acţionarii au semnat un memorandum de înţelegere care deschide calea pentru operatorul aeroportuar german AviAlliance să achiziţioneze un nou pachet de 10%, iar restul de 20% din acţiuni deţinut de HRADF să fie vândut printr-o ofertă publică iniţială derulată la bursa de valori de la Atena.

"Listarea va avea loc la începutul anului următor", a declarat marţi Kostis Hatzidakis, cu prilejul unei conferinţe de presă.

După ce în 2018 a pus capăt unei crize financiare care a durat un deceniu şi a primit trei pachete internaţionale de asistenţă în valoare de 260 de miliarde de euro, Grecia a vândut participaţii la porturi şi companii din energie pentru a stimula competiţia şi a-şi reduce povara datoriei, care este în continuare cea mai mare din zona euro.

De asemenea, Grecia a reuşit să îşi pună în ordine finanţele, iar economia sa înregistrează performanţe superioare altor state din zona euro. Recent, Grecia a obţinut un rating suveran din categoria investment grade, după o pauză de 13 ani, însă nu de la una din cele trei mari agenţii de rating.

"Ne străduim să ne atingem ţintele fiscale...să redobândim un rating de tip investment grade de la celelalte agenţii de rating şi să reducem în continuare datoria publică", a spus Hatzidakis.

Potrivit acestuia, Grecia urmează să încheie anul cu un surplus bugetar primar de 0,7% din PIB, un obiectiv stabilit în bugetul pe 2023, adăugând că vor fi adoptate măsuri pentru combaterea economiei informale.

În pofida progreselor realizate la capitolul colectării taxelor, guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, spune că evaziunea fiscală este în continuare o problemă serioase.

Guvernul de la Atena intenţionează de asemenea să vină cu o iniţiativă legislativă privind obligaţia plăţii digitale în locul plăţilor cu numerar pentru achiziţiile de proprietăţi.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 25°C
IASI 20°C 21°C
CLUJ 21°C 20°C
CONSTANTA 27°C 23°C
CRAIOVA 28°C 24°C
BRASOV 21°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI