Ministrul Educaţiei, despre feedback-ul elevilor: Nu este o notă pe care ei o dau profesorilor, ci un instrument pentru îmbunătăţirea metodei de predare

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri că a semnat un ordin privind metodologia de feedback din partea elevilor şi a precizat că acest lucru nu înseamnă că elevul va da notă profesorului.

04 Iunie 2021, 16:18 (actualizat 04 Iunie 2021, 16:36) |
Elevii vor putea evalua orele la scoala

"De 1 iunie am semnat un ordin de ministru cu metodologia de feedback din partea elevilor. A se înţelege foarte bine - părerea elevilor este esenţială, îi ascultăm. Avem o rugăminte foarte importantă - să nu confunde vreodată rolul elevului cu rolul profesorului. În niciun caz nu poate fi confundat rolul elevului cu cel al profesorului. Am observat o dorinţă a unor elevi de a da note profesorilor. Nu aşa se face", a declarat ministrul, la un post tv, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, feedbackul reprezintă un "instrument" pe care profesorul îl foloseşte pentru a-şi îmbunătăţi metoda de predare în funcţie de ceea ce "percepe" elevul.

"Feedbackul este un instrument pe care profesorul îl foloseşte pentru a-şi îmbunătăţi metoda de predare în funcţie de ceea ce percepe elevul. Nicidecum nu este o posibilitate ca elevul să dea notă profesorului. Acel instrument este destinat exclusiv profesorului care colectează acest feedback", a explicat Cîmpeanu.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 6°C
IASI 3°C -1°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 14°C 7°C
CRAIOVA 5°C 7°C
BRASOV 5°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI