Ministrul Educației: Profesorii vor fi exceptaţi de la interdicţia de a cumula pensia cu salariul

7 martie 2021, 21:25

Educația duce lipsă acută de profesori calificați, iar acest deficit a fost evident în ultima perioadă, spune ministrul Sorin Cîmpeanu. El susține că a găsit înțelegere la ministerul Muncii și că profesorii vor fi plătiți și în viitor la fel ca până acum, în funcție de vechime.

Ministrul Muncii urmează să anunțe detaliile proiectului de lege. Până acum a evitat să precizeze care vor fi excepțiile de la interzicerea cumulului pensiei cu salariul.

O astfel de lege vine la pachet cu anumite riscuri, avertizează sindicatele.

Și în sănătate lucrează acum mulți medici trecuți de vârstă pensionarii, până la 67 sau chiar 70 de ani.

Sindicatele din administrație estimează că peste 10 mii de polițiști locali primesc acum și pensie și salariu. Și nu sunt singurii din administrația publică.

Și Guvernul Orban a încercat să pună capăt cumulului pensiei cu salariul, dar legea a fost respinsă de Curtea Constituțională, din cauza modului de legiferare, nu a conținutului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite